Cine face pe cine? A face are o putere imensa, deci fiecare o intelege si o foloseste cum vrea.
"Ce faci?" "Bine." Pai bine, dar de ce nu spui ce inseamna acel bine pentru tine? Ah, da... te limitezi crezand ca nimanui nu ii pasa cu adevarat cum o duci sau te minti ca mai este timp pentru a dezvolta asta pe parcursul discutiei. Ghici ce? De obicei fiecare prefera sa discute despre el insusi, tristul adevar.
Imi place sa privesc limitarea ca o cale usoara de a aborda lucrurile pentru fiecare dintre noi in parte. Este mai usor pentru celalalt sa nu isi bata capul cu tine, pentru tine este mai usor ca nu trebuie sa dai explicatii nimanui. Corect! Usor nu e neaparat rau, cum nici greu nu este. Esenta acestor doua atribute "usor", "greu" se afla in interiorul individului ca si cale aleasa de a trai experienta prin prisma deciziilor sale.
De ce sa fie greu cand poate fi usor? De ce vice versa? Pentru ca uneori ai nevoie ca lucrurile complicate sa le dezvolti intr-o maniera simplista, iar lucrurile simple isi cer dreptul de a fi privite mai in amanunt.
Din fericire sau din pacate pentru unii intelegerea o primim prinvind situatia de ansamblu in primul rand, apoi patrunzand treptat in straturile mai profunde sau detalii.
Haideti sa ne jucam putin cu autolimitarea.
1. Pune-ti singur piedici in drum caci astfel ii vei ajuta si pe ceilalti la randul lor sa le intareasca.
2. Nu te gandesti la limitele tale, se gandesc altii poate sau nimeni.
3. Nu o accepti si incerci sa o confrunti de fiecare data? Nu te accepti pe tine insuti in primul rand.
4. O accepti? Felicitari, te-ai acceptat, dar nu te lasa tras in drama limitarilor.
Situatia 1:
"Eu nu sunt capabil sa fac aia, dar nici aia.. mai bine spus, eu nu sunt capabil sa fac ceva bun!"
Automat iti creezi o vulnerabilitate exterioara prin teama de a incerca sau prin a avea curajul de a visa la putin mai mult. Oamenii vad acest lucru, unii incearca sa te ridice, altii sa profite de pe urma slabiciunilor tale tocmai pentru ca nu stii sa le contracarezi pe masura. De aici porneste zidul social pe care il creezi intre tine si persoanele din jur, oportunitati interesante sau pur si simplu experiente de moment care ar merita traite. Caramida cu caramida, limitare peste limitare, se creaza un scut de autoaparare impotriva oricarui inconvenient care te-ar pune intr-o pozitie nefavorabila si te-ar descuraja mai mult. Nu stii, nu incerci, nu FACI.
Intrebarea in acest caz ar fi: MERITA? Merita sa iti pui singur catusele la maini si sa te trimiti intr-o inchisoare interioara pe o perioada nedeterminata de timp?
Evident, un raspuns normal ar fi: Nu...
Ce ar fi de facut? Incearca, ti se dau sigur oportunitati de a cunoaste cel putin o persoana alaturi de care sa iti poti accepta intr-un mod pasnic si neabuziv limitarile si poate chiar sa le depasesti.
Situatia 2:
"Nu-mi pasa ce simt referitor la asta, trebuie sa traiesc fiecare clipa la maxim, viata-i scurta, ce plm?!"
As prefera sa spun despre aceste persoane ca le place sa traiasca la marginea prapastiei in diversele situatii din viata lor. De unde ar putea veni nepasarea privind posibilele consecinte? O parere personala ar fi faptul ca nu stiu pentru ce ar putea trai, viata pentru ei are un rost vid, e totul pe senzatie pentru ca altfel nu simti ca traiesti. Pai bine, nu simti ca traiesti... dar cum este sa simti ca mori putin in interior din cauza experientelor in care te bagi? Va zic din proprie experienta, te pierzi. Sa simti ceva ca fiind parte din tine este mai bine decat sa nu te mai simti deloc si sa te pierzi cu totul. Acestea sunt persoanele care nu se limiteaza, si FAC prea mult raportat la cat au nevoie cu adevarat.
Intrebarea ar fi: De ce sa nu mai stii cine esti cand poti fi perfect constient de asta?
Raspunsul e diferit pentru multi... unora le e frica sa isi accepte determinarile din spatele actiunilor orbesti, altora nu le pasa de valoarea lor, etc.
Ce ar fi de facut? Pai eu personal nu te consider cu adevarat curajos, decat nebun sau orb. Cauta-ti cauzele disperarii in care te-ai bagat si raspunde-ti sincer la ceea ce te framanta. Apoi observa cat de intensa mai este dorinta ta de a trai experienta respectiva si actioneaza in consecinta cu ceea ce simti.
Situatia 3:
"Ok stiu, nu pot face asta, dar acest lucru este inacceptabil! Am un standard de mentinut, nu pot fi slab!"
Da, ai un standard personal si social, felicitari! Not. Standardele se schimba, dar tie nu-ti permiti sa te schimbi tocmai pentru ca te-ai fixat pe un portret care a reprezentat un moment "glorios" din viata ta. Intr-un mod paradoxal te autolimitezi nelasand viata sa curga firesc. Vrei sa fi mai bun, si mai bun, cat mai bun, ca sa nu spun cel mai bun. Ma intreb cum fac fata unui esec acest gen de persoane, mai ales daca pica fix sub linia "standardului". Eu vad acesti indivizi ca neavand un plan de rezerva solid in cazul unei slabiciuni tocmai pentru ca nu au invatat sa se accepte atunci cand aveau mai mare nevoie, adica atunci cand au fost o data jos.
Ambitia este buna pana nu te strica. Am fost si printre acesti oameni, ce e drept, rar. Am avut un standard de mentinut si nu am acceptat cu usurinta posibilitatea unui esec. Standardul l-am atins insa esecul nu a intarziat sa apara pe alte planuri datorita acestei fortari nefiresti.
Intrebare: De ce sa mergi impotriva curentilor cand acestia te pot duce intr-un loc mai linistit (ferit de "frig") decat spatiul neferit din care vin?
Raspuns: Pentru ca cel puternic va avea mereu o influenta mai mare asupra celui slab, curentul are puterea de a impinge situatia, nu si lipsa acestuia.
Ce se poate face? Fi mereu pregatit pentru un esec, dar nu in mod subiectiv. Adica, pregateste-te psihic pentru posibilitatile nefavorabile, dar nu te implica emotional in ele cat sa intri in cealalta extrema. Priveste-te ca pe o alta persoana care traieste niste experiente diferite, ca pe un film ar fi ideal. Accepta ca esti om si tocmai acest joc al puterii de limitare ne face frumosi si unici.
Situatia 4:
"Da, stiu ca nu pot face acest lucru si nu ma deranjeaza tocmai pentru ca stiu sa fac altceva. Acesta sunt eu."
Cel mai frumos succes este atins de cineva care are stima de sine cat mai crescuta. Stima de sine isi are succesul in echilibrul dintre autocritica si autoapreciere (va las un link pentru a va documenta suplimentar despre stima de sine http://www.cdt-babes.ro/articole/imaginea-de-sine-stima-de-sine-si-increderea-in-sine.php ). Stima de sine se castiga prin recunoasterea fireasca a calitatilor si defectelor tale, acceptarea existentei lor, dar prin aprecierea corecta a acestora, fara a dramatiza sau "a te ridica in slavi". Aceste persoane stiu exact ce stiu, ce pot, ce simt si ce nu, ce le face bine sau rau si aleg in consecinta. Pana acum este cel mai roz caz prezentat, dar devine gri daca devine scuza pentru a ramane in zona de confort pentru timp indelungat. Farmecul acestei situatii consta tocmai in manifestarea ei sub forma experientelor traite tocmai pentru ca stii ce sa alegi sa traiesti.
Intrebare: Te cunosti. Te accepti. Este suficient pentru tine?
Raspuns: Nu, corect ar fi: Te cunosti. Te accepti. Manifesti, deci FACI.
Ce ar fi de facut? Just enjoy it and try to keep this balance.
Autolimiatea este fireasca, doar gradul importantei pe care i-l acordam face diferenta pentru fiecare dintre noi in parte.
In plus, mereu ne vom depasi cumva o limita personala, in mod constient sau nu. Conteaza intentia si ce faci cu acea experienta care a depasit-o.
P.S.: Nu luati la modul absolut ce am scris, sunt doar cateva concluzii din experienta proprie si aberatii, pentru unii interesante, la ceas de seara.
30 iulie 2013
07 mai 2013
Cand cunoscutul e in tranzitie spre necunoscut
Salutari din armata emotionala
Adaptare. Schimbare. Intentie. Decizie. INDECIZIE. Actiune. Acestea sunt cateva din cuvintele magice care mi`au cantat de dimineata pana seara o melodie pe care trebuia sa dansez in timp ce respir.
Nu am mai pierdut de mult timp senzatia de confort, trebuie sa recunosc ca mi`am iesit din mana... ca sa nu zic din minti.
Tragi de sinele tau constient pana in prezent, il pui in fata unor situatii noi cu comportamente deja invechite si cel putin ciudate pentru nou. Apoi te intrebi de ce esti stangace. De ce reactionezi ca un neandertalian in epoca moderna? Stim cu totii, cand e bine si liniste nu dorim sub nicio forma schimbarea. Cand vine schimbarea trebuie sa te dezgheti pentru a te mula pe ceea ce ti se da, daca nu reusesti ce se intampla?
In cazul meu s`a intamplat cam asa:
1. Incremenire totala
2. Confuzie cu mine insami in special, sa nu mai mentionam paralela exterioara
3. Trezire mentala prin intrebari de genul: De ce?, Ce trebuie sa invat?, Ce alternative am ca sa raspund?
4. Fuga de raspunsuri profunde sau nedorite
5. Ignorarea problemelor si atitudine usor ingamfata, nepasatoare
6. Aparitia unei situatii care sa`mi dea cu sapa in cap si sa ma trimita inapoi la durere/confuzie
7. Retragere in singuratate si introspectii mai profunde
8. Ce imi doresc cu adevarat? Ce trebuie sa schimb pentru a fi tratata cum am nevoie de mediul exterior? etc.
9. Acceptare ca am mers cu capul inainte cu o viteza care depasea limita legala a emotionalului meu
10. Risca sa pierzi ce cunosti, da-ti voie sa plece la tot ce te apasa din trecut (poate fi orice)
11. Retrage-te din extreme. Fi impartial oricat doare. Forteaza-te sa stai cu tine insuti si sa nu depinzi de ceilalti deoarece fiecare are realitatea sa.
12. Fi pregatit pentru orice mic extaz emotional in contactul cu oamenii mai putin cunoscuti, uitati sau straini
Da, extazul a iesit astazi la suprafata intalnindu-ma cu un vechi cunoscut cu care nu ma salutasem de secole pe strada. Fara niciun motiv sau interes ascuns, am zambit din tot sufletul lui mai usor decat am zambit uneori apropiatilor in ultima vreme. Nu am constientizat eu, ci prietena mea cea mai buna pe care a amuzat`o profund situatia.
Secretul este sa lasi sa curga exteriorul desi interiorul tau este inlemnit, confuz sau usor indurerat. Accepta transformarea in dublu sens. Accepta`ti greselile, stangaciile si emotiile pentru a produce schimbarea si in interior sau macar sa te redescoperi dintr`un alt unghi nebanuit.
Nu e usor, dar daca e prea usor devine urat prea devreme si frumosul dureaza prea putin. Poate gresesc, dar frumusetea intensa te consuma mai repede si ramai fara resurse atunci cand se impute treaba. Daca e interes pentru fraza anterioara lasati un comment si poate dati startul pentru un nou post.
Va imbratisez de la distanta cu un val de aer incarcat de pozitivism pana data urmatoare.
Adaptare. Schimbare. Intentie. Decizie. INDECIZIE. Actiune. Acestea sunt cateva din cuvintele magice care mi`au cantat de dimineata pana seara o melodie pe care trebuia sa dansez in timp ce respir.
Nu am mai pierdut de mult timp senzatia de confort, trebuie sa recunosc ca mi`am iesit din mana... ca sa nu zic din minti.
Tragi de sinele tau constient pana in prezent, il pui in fata unor situatii noi cu comportamente deja invechite si cel putin ciudate pentru nou. Apoi te intrebi de ce esti stangace. De ce reactionezi ca un neandertalian in epoca moderna? Stim cu totii, cand e bine si liniste nu dorim sub nicio forma schimbarea. Cand vine schimbarea trebuie sa te dezgheti pentru a te mula pe ceea ce ti se da, daca nu reusesti ce se intampla?
In cazul meu s`a intamplat cam asa:
1. Incremenire totala
2. Confuzie cu mine insami in special, sa nu mai mentionam paralela exterioara
3. Trezire mentala prin intrebari de genul: De ce?, Ce trebuie sa invat?, Ce alternative am ca sa raspund?
4. Fuga de raspunsuri profunde sau nedorite
5. Ignorarea problemelor si atitudine usor ingamfata, nepasatoare
6. Aparitia unei situatii care sa`mi dea cu sapa in cap si sa ma trimita inapoi la durere/confuzie
7. Retragere in singuratate si introspectii mai profunde
8. Ce imi doresc cu adevarat? Ce trebuie sa schimb pentru a fi tratata cum am nevoie de mediul exterior? etc.
9. Acceptare ca am mers cu capul inainte cu o viteza care depasea limita legala a emotionalului meu
10. Risca sa pierzi ce cunosti, da-ti voie sa plece la tot ce te apasa din trecut (poate fi orice)
11. Retrage-te din extreme. Fi impartial oricat doare. Forteaza-te sa stai cu tine insuti si sa nu depinzi de ceilalti deoarece fiecare are realitatea sa.
12. Fi pregatit pentru orice mic extaz emotional in contactul cu oamenii mai putin cunoscuti, uitati sau straini
Da, extazul a iesit astazi la suprafata intalnindu-ma cu un vechi cunoscut cu care nu ma salutasem de secole pe strada. Fara niciun motiv sau interes ascuns, am zambit din tot sufletul lui mai usor decat am zambit uneori apropiatilor in ultima vreme. Nu am constientizat eu, ci prietena mea cea mai buna pe care a amuzat`o profund situatia.
Secretul este sa lasi sa curga exteriorul desi interiorul tau este inlemnit, confuz sau usor indurerat. Accepta transformarea in dublu sens. Accepta`ti greselile, stangaciile si emotiile pentru a produce schimbarea si in interior sau macar sa te redescoperi dintr`un alt unghi nebanuit.
Nu e usor, dar daca e prea usor devine urat prea devreme si frumosul dureaza prea putin. Poate gresesc, dar frumusetea intensa te consuma mai repede si ramai fara resurse atunci cand se impute treaba. Daca e interes pentru fraza anterioara lasati un comment si poate dati startul pentru un nou post.
Va imbratisez de la distanta cu un val de aer incarcat de pozitivism pana data urmatoare.
18 aprilie 2013
Introspectii
Ne intalnim din nou, tu privitor al cugetarilor mele.
Plec in abis cu aceasta postare culegand ganduri de ici colo, combinand inspiratii si gustand apoi o recitire integrala a ce am dezvaluit aici.
Cand a fost ultima data cand ti`ai ascultat fiecare gand din minte? Ascultat, nu auzit, fa diferenta. Ascultandu`l te va invata ceva despre tine cu siguranta, auzindu`l si lasandu`l sa plece singur este ca un zgomot de fundal deranjant.
Cand ai vibrat ultima data in armonie cu adevaratele tale sentimente, emotii? Nu minti ca te lasi purtat de ele, le dictezi aproape mereu ce sa`ti cante si incurci stilurile de dans in dizarmonie. Ele iti pot dicta mai mult decat le vei putea tu invata vreodata, ele isi vor cere dreptul atunci cand ai cea mai mica vulnerabilitate in a le asculta. Nu intentionam sa scriu astazi, am inceput orbeste si totusi acum ceva ma apasa in piept, da, este sufletul care isi cere dreptul si caruia nu i`am spus: "Acum pot fi vulnerabila!". El stie, isi cere dreptul de eliberare si varsare a presiunii interioare pe care nu o lasi sa plece.
Cand te`ai intrebat ultima data daca ceea ce faci SIMTI ca este prielnic pentru tine? Tu mereu simti, mai puternic, mai slab, dar mereu simti. Nu va simti NIMENI pentru tine cum esti, cum te simti. Tu esti nevoit sa te suporti non-stop, sa te iubesti complet, nu cu jumatate de norma cum o fac cei din jurul tau. Iubirea completa fata de tine, cu bune, cu rele... acceptarea iti dau aripile de care ai nevoie ca sa plutesti peste greutatile din jurul tau.
Eu nu am ascultat de mine, am ascultat de norme si reguli. Adevaratele mele sentimente si emotii s`au ascuns ca lasele din cauza influentelor din exterior, deoarece le`am lasat sa`mi dicteze cine sunt. Am facut ceea ce mi s`a sugerat ca ar fi prielnic pentru mine si mi`a daunat pentru ca simteam nevoia uneori sa incalc acele "norme sociale", iar eu m`am cenzurat.
E o cascada interioara in fiecare, care trebuie lasata sa curga peste toti bolovanii, sa ofere un mediu prielnic vietii si sa erodeze ce nu este benefic pentru cursul apei. (metafora, you don't say?! :)) )
Curgi o data cu timpul, aseaza`te si intreaba`te: Eu ce fac pentru cascada din mine? Nu cumva incerc sa`i schimb in mod fortat directia si acest lucru erodeaza ce este benefic in mine?
17 octombrie 2012
Ciclul interminabil al nevoilor
Ne gasim din nou intr-o pagina virtuala, pierduta ca un ac in carul cu fan al internetului
Nevoile stim cu totii ce sunt, ne hranim din si pentru ele cu tot soiul de experiente de baza (ex: mancat, dormit) si alte experiente ce pot veni ca o furtuna complexa de ganduri, sentimente si implicit confuzii. Am observat ca desi imi place interiorul nevazut al omului, de acesta ma feresc cel mai mult atunci cand intervine problema. Nu vreau sa vorbesc despre ego, relatii anume si alte subiecte devorate de lumea intreaga, ci de o mica revelatie personala care ar putea fi candva de ajutor cuiva.
Lumea face prea des confuzii intre nevoile ce tin de autoconfirmare si cele strict legate de o relatie de orice gen.
Nu rar o persoana cauta sa umple un gol sau o nesiguranta primind ceea ce am dori sa fim sau sa avem din exterior. Primesti, esti extaziat/a, increzator/toare si puternic/a pentru ca ti-ai confirmat ca da, intr-adevar meriti acel CEVA, esti demn si te iubesti din nou... sau mai rau, nici nu stiai ca-l meriti, apoi te miri ca s-a intamplat ceva atat de frumos si totusi faci greseala de a te subaprecia (nu meritam asta), dar bineinteles nu refuzi sentimentele pozitive de mai sus.
Ce faci cand golul revine, paharul din nou se goleste deoarece ai consumat toata licoarea aceea magica?
Disperi evident, din nou devi nesigur/a, cauti din nou acea confirmare continua undeva in exteriorul tau. Pana nu o gasesti nu ai liniste, nu poti face nimic pentru a te ajuta sa te ridici si sa o simti cu adevarat, nu doar sa spui vorbe in vant ca esti ceea ce nici tu nu crezi ca ai fi.
Solutia ce am gasit-o evident e un cliseu si e prea simplu ca sa fie adevarul adevarat pentu prea multa lume.
1. Pune-ti intrebari despre tine si situatia in cauza. Doar tu stii daca esti multumit cu tine, ce si cum te afecteaza ce se intampla si crede-ma pe cuvant... DE CE? este mereu intrebarea de baza. Poti afla raspunsuri nebanuite atunci cand ai curajul necesar.
2. Accepta-te, iubeste-te asa cum esti si nimeni... dar NIMENI nu te va cunoaste si valorifica la fel cum poti tu.
Nevoi ce tin strict de o relatie din punctul meu de vedere sunt acelea in care te interesezi de cealalta persoana, sa intelegi, sa vorbiti, sa va ajutati, dar in care nu iti pui baza de a te aprecia sau subaprecia in functie de diverse schimbari ce apar intre voi. In schimb o relatie poate avea puterea sa scoata la suprafata aspecte ale tale pe care tu le refuzi sau nu le cunosti, totul depinde de atitudinea si simtirile tale raportate la "cauzele-intamplari" si dinamism.
E greu sa le separam, dar e si mai greu cand nu le separam si ne autodistrugem.
Nevoile stim cu totii ce sunt, ne hranim din si pentru ele cu tot soiul de experiente de baza (ex: mancat, dormit) si alte experiente ce pot veni ca o furtuna complexa de ganduri, sentimente si implicit confuzii. Am observat ca desi imi place interiorul nevazut al omului, de acesta ma feresc cel mai mult atunci cand intervine problema. Nu vreau sa vorbesc despre ego, relatii anume si alte subiecte devorate de lumea intreaga, ci de o mica revelatie personala care ar putea fi candva de ajutor cuiva.
Lumea face prea des confuzii intre nevoile ce tin de autoconfirmare si cele strict legate de o relatie de orice gen.
Nu rar o persoana cauta sa umple un gol sau o nesiguranta primind ceea ce am dori sa fim sau sa avem din exterior. Primesti, esti extaziat/a, increzator/toare si puternic/a pentru ca ti-ai confirmat ca da, intr-adevar meriti acel CEVA, esti demn si te iubesti din nou... sau mai rau, nici nu stiai ca-l meriti, apoi te miri ca s-a intamplat ceva atat de frumos si totusi faci greseala de a te subaprecia (nu meritam asta), dar bineinteles nu refuzi sentimentele pozitive de mai sus.
Ce faci cand golul revine, paharul din nou se goleste deoarece ai consumat toata licoarea aceea magica?
Disperi evident, din nou devi nesigur/a, cauti din nou acea confirmare continua undeva in exteriorul tau. Pana nu o gasesti nu ai liniste, nu poti face nimic pentru a te ajuta sa te ridici si sa o simti cu adevarat, nu doar sa spui vorbe in vant ca esti ceea ce nici tu nu crezi ca ai fi.
Solutia ce am gasit-o evident e un cliseu si e prea simplu ca sa fie adevarul adevarat pentu prea multa lume.
1. Pune-ti intrebari despre tine si situatia in cauza. Doar tu stii daca esti multumit cu tine, ce si cum te afecteaza ce se intampla si crede-ma pe cuvant... DE CE? este mereu intrebarea de baza. Poti afla raspunsuri nebanuite atunci cand ai curajul necesar.
2. Accepta-te, iubeste-te asa cum esti si nimeni... dar NIMENI nu te va cunoaste si valorifica la fel cum poti tu.
Nevoi ce tin strict de o relatie din punctul meu de vedere sunt acelea in care te interesezi de cealalta persoana, sa intelegi, sa vorbiti, sa va ajutati, dar in care nu iti pui baza de a te aprecia sau subaprecia in functie de diverse schimbari ce apar intre voi. In schimb o relatie poate avea puterea sa scoata la suprafata aspecte ale tale pe care tu le refuzi sau nu le cunosti, totul depinde de atitudinea si simtirile tale raportate la "cauzele-intamplari" si dinamism.
E greu sa le separam, dar e si mai greu cand nu le separam si ne autodistrugem.
01 martie 2012
Haos cu ganduri de scurtmetraj
Suflete ratacite se cauta reciproc intr-o lume haotica
Invizibilul se intrepatrunde cu o aura hipnotica...
Cauti si gasesti sau cauti si eviti sa gasesti... nu caut, deci nu am nimic de gasit ar spune unii. Ce faci insa cand esti tu cel gasit in ciuda faptului ca nu ai cautat?
Timp doar se pierde, nu se si castiga (expresia: "Am mai castigat niste timp...").Indiferent de impresia pe care o ai, timpul trece la fel si nu se schimba dupa un plan individual.
As spune ca ratiunea si sentimentele s-ar putea completa reciproc... dar deseori vin pe rand si nu la pachet bineinteles... nu o mai blama pe una cand ai avut`o pe cealalta pentru ca nu te ajuta cu nimic. Mai bine savureaza experienta deoarece oricand una poate fi incalcata de legile celeilalte fara a te putea impotrivi suficient.
Crede in ceva, ceva ce te motiveaza zilnic sa fi cum vrei sa fi, sa ai incredere in viata ce`o detii si sa iesi mereu la liman din orice situatie. Totul poate fi privit din 2 unghiuri : pozitiv sau negativ, doar de tine depinde partea pe care alegi sa o vezi.
Punct.
Invizibilul se intrepatrunde cu o aura hipnotica...
Cauti si gasesti sau cauti si eviti sa gasesti... nu caut, deci nu am nimic de gasit ar spune unii. Ce faci insa cand esti tu cel gasit in ciuda faptului ca nu ai cautat?
Timp doar se pierde, nu se si castiga (expresia: "Am mai castigat niste timp...").Indiferent de impresia pe care o ai, timpul trece la fel si nu se schimba dupa un plan individual.
As spune ca ratiunea si sentimentele s-ar putea completa reciproc... dar deseori vin pe rand si nu la pachet bineinteles... nu o mai blama pe una cand ai avut`o pe cealalta pentru ca nu te ajuta cu nimic. Mai bine savureaza experienta deoarece oricand una poate fi incalcata de legile celeilalte fara a te putea impotrivi suficient.
Crede in ceva, ceva ce te motiveaza zilnic sa fi cum vrei sa fi, sa ai incredere in viata ce`o detii si sa iesi mereu la liman din orice situatie. Totul poate fi privit din 2 unghiuri : pozitiv sau negativ, doar de tine depinde partea pe care alegi sa o vezi.
Punct.
09 februarie 2012
Implinire din... nimic
ar crede multi oameni, daca as spune ca seara asta am ajuns sa ma simt implinita doar bucurandu`ma de detalii marunte, simple si frumoase. O chemare de niciunde s-a facut sufletului meu si am pasit in acelasi loc in care pasesc aproape zilnic de cand m`am nascut. Am ascultat linistea si sunetul pasilor mei crasnind pe zapada, mi`am facut curaj si m`am sprijinit ghemuita intr`o mana timp de cateva minute.
Un cer senin eclipsat din pacate de lumini artificiale, o luna plina pe langa care se plimbau aburi in culori usor observabile si cateva stele maricele ce ieseau in evidenta m`au facut sa nu`mi pot lua privirea de la ele pret de cateva minute, cat m`am ambitionat sa le urmaresc splendoarea.
Copaci si tufe uscate adormite de gheata, ingropate in mormane de zapada adunate de om, dar si o intindere neatinsa, si`au facut timid curajul sa`mi ceara atentia dupa atatia ani de zile. Pentru prima data am observat cat au crescut din copilarie, ca au mai disparut vreo doi si ca cel in care ne cocotam de zori a fost taiat si renascut. E trist, avand in vedere ca l`am cautat minute pana sa realizez acest lucru.
Frigul parca a disparut, zapada pare blanda acum ca am privit-o mai cu atentie, dar e blanda cu cine merita.
Pana si golul mai putin observabil din tufele in care am cazut la bedminton de data asta l-am admirat si am zambit amintindu`mi de dulcea mea "casa" din copilarie.
Nu pot intelege un lucru... cu ce pret am renuntat eu la aceasta implinire pentru un mediu care practic m`a sufocat cand l`am patruns, dar il numesc acasa...? De ce am uitat sa fiu recunoscatoare din suflet pentru cele mai frumoase momente din viata mea, dar si pentru cele dureroase? De ce uit sa fiu recunoscatoare si acestor "insignificante" vietuitoare?
Poate pentru multi va parea absurd, dar astazi m`am simtit implinita prin simplul fapt ca am redescoperit cu sufletul splenodoarea a jumatate din viata mea.
Un cer senin eclipsat din pacate de lumini artificiale, o luna plina pe langa care se plimbau aburi in culori usor observabile si cateva stele maricele ce ieseau in evidenta m`au facut sa nu`mi pot lua privirea de la ele pret de cateva minute, cat m`am ambitionat sa le urmaresc splendoarea.
Copaci si tufe uscate adormite de gheata, ingropate in mormane de zapada adunate de om, dar si o intindere neatinsa, si`au facut timid curajul sa`mi ceara atentia dupa atatia ani de zile. Pentru prima data am observat cat au crescut din copilarie, ca au mai disparut vreo doi si ca cel in care ne cocotam de zori a fost taiat si renascut. E trist, avand in vedere ca l`am cautat minute pana sa realizez acest lucru.
Frigul parca a disparut, zapada pare blanda acum ca am privit-o mai cu atentie, dar e blanda cu cine merita.
Pana si golul mai putin observabil din tufele in care am cazut la bedminton de data asta l-am admirat si am zambit amintindu`mi de dulcea mea "casa" din copilarie.
Nu pot intelege un lucru... cu ce pret am renuntat eu la aceasta implinire pentru un mediu care practic m`a sufocat cand l`am patruns, dar il numesc acasa...? De ce am uitat sa fiu recunoscatoare din suflet pentru cele mai frumoase momente din viata mea, dar si pentru cele dureroase? De ce uit sa fiu recunoscatoare si acestor "insignificante" vietuitoare?
Poate pentru multi va parea absurd, dar astazi m`am simtit implinita prin simplul fapt ca am redescoperit cu sufletul splenodoarea a jumatate din viata mea.
20 ianuarie 2012
2012 vrea sa scriu din nou :))
Salutari din spatiu .
Cum care spatiu? Cel care va inconjoara bineinteles, deci cum e spatiul asa va fi si salutul meu pentru voi.
La multi ani pt 2012! Sa fie un an mai bun si mai nebun decat restul ca doar e cu renume,nu? Va doresc toate cele bune din lumea mea paralela :).
Introducerea ca introducerea, dar sa vedem cum se va incheia acest post avand in vedere ca nu am plecat de la o idee fixa.
Haideti totusi astazi sa va povestesc o reactie in interiorul meu cand am citit http://vampy.repetent.ro/2012/01/20/din-partea-unei-femei-pentru-tine-drag-barbat/ .
Nu sunt o feminista convinsa ca sa pun accentul pe deschisul usii de exemplu, dar nici sa mi-o iei tu in fata ca namila apoi sa o lasi sa mi se tranteasca in fata nu mi`ar placea...
Mai degraba m-as numi un suflet de copil in minte si corp de femeie. Ce inseamna asta? Iubesc sa ma prostesc, dar doar alaturi de persoane in care ma incred. As fugi de responsabilitati calare pe-un melc cu racheta incorporata, dar stau sa infrunt macar jumatate din ele pentru ca trebuie. Am corpul unei femei normale, dar evit tocurile si lucrurile superfeminine. etc.
Revenind la articol, il iubesc... stiti de ce? Nu cred.... Pe langa amuzamentul gandului unui potential cititor de sex masculin gen: "IN SFARSIT RECUNOASTE O FEMEIE ACESTE LUCRURI !!!" ma regasesc in el deoarece traiesc in aceeasi societate cu scriitoarea articolului si pentru ca la urma urmei cu totii avem un suflet care asteapta sa fie iubit.
Ce am invatat in ultimul an din viata mea? Ne dorim sa fim iubiti, ne dorim sa iubim, dar ne este teama cand fapta se concretizeaza. Am observat aceste mici mari evolutii in jurul meu si e ca si cum Dumnezeu sa ma ierte acum pentru ce voi spune dar... parca ne`am intors pe vremea lui Adam si Eva. Iubirea = marul, il vrem, nu-l atingem pentru ca ne e teama de urmari. Teama de iubire de unde vine defapt? Din experientele trecute si prezenta societate in general. OK, iei marul, l`ai luat de atatea ori si s`a`ntamplat sa fi pedepsit. Tu ce faci? Cu ce credinta ramai in cele din urma? La urma urmei cred ca Dumnezeu chiar isi doreste sa luam acest mar pentru a invata sa facem diferenta dintre iubirea interzisa, bolnava si iubirea sanatoasa cand o vom intalni.
Nu, nu cred in crai si zane, nici in oameni perfecti unii pentru altii, dar cred in motivele si scopul pentru care trecem prin diverse intamplari in aceasta viata.
Eu una am trecut prin ultimul an destul de greu, dar cu un bagaj in plus de hrana pentru drumul lung pe care-l mai am de parcurs. Nu e delicioasa, dar va tine de foame, am si niste seminte din urma carora voi semana ceva bun sau rau, cine stie? Macar voi incerca sa le dau viata si sa le tratez... asa cum am invatat pana acum. Da-ti-va si voua sansa sa va redescoperiti prin ce veti semana de astazi inainte si sa nu uitati: Nu gustul conteaza, cat asimilarile cu care te alegi pentru a pasi puternic inainte.
O perioada roditoare va doresc pana la urmatoarea postare!
*Watch me leave*
Cum care spatiu? Cel care va inconjoara bineinteles, deci cum e spatiul asa va fi si salutul meu pentru voi.
La multi ani pt 2012! Sa fie un an mai bun si mai nebun decat restul ca doar e cu renume,nu? Va doresc toate cele bune din lumea mea paralela :).
Introducerea ca introducerea, dar sa vedem cum se va incheia acest post avand in vedere ca nu am plecat de la o idee fixa.
Haideti totusi astazi sa va povestesc o reactie in interiorul meu cand am citit http://vampy.repetent.ro/2012/01/20/din-partea-unei-femei-pentru-tine-drag-barbat/ .
Nu sunt o feminista convinsa ca sa pun accentul pe deschisul usii de exemplu, dar nici sa mi-o iei tu in fata ca namila apoi sa o lasi sa mi se tranteasca in fata nu mi`ar placea...
Mai degraba m-as numi un suflet de copil in minte si corp de femeie. Ce inseamna asta? Iubesc sa ma prostesc, dar doar alaturi de persoane in care ma incred. As fugi de responsabilitati calare pe-un melc cu racheta incorporata, dar stau sa infrunt macar jumatate din ele pentru ca trebuie. Am corpul unei femei normale, dar evit tocurile si lucrurile superfeminine. etc.
Revenind la articol, il iubesc... stiti de ce? Nu cred.... Pe langa amuzamentul gandului unui potential cititor de sex masculin gen: "IN SFARSIT RECUNOASTE O FEMEIE ACESTE LUCRURI !!!" ma regasesc in el deoarece traiesc in aceeasi societate cu scriitoarea articolului si pentru ca la urma urmei cu totii avem un suflet care asteapta sa fie iubit.
Ce am invatat in ultimul an din viata mea? Ne dorim sa fim iubiti, ne dorim sa iubim, dar ne este teama cand fapta se concretizeaza. Am observat aceste mici mari evolutii in jurul meu si e ca si cum Dumnezeu sa ma ierte acum pentru ce voi spune dar... parca ne`am intors pe vremea lui Adam si Eva. Iubirea = marul, il vrem, nu-l atingem pentru ca ne e teama de urmari. Teama de iubire de unde vine defapt? Din experientele trecute si prezenta societate in general. OK, iei marul, l`ai luat de atatea ori si s`a`ntamplat sa fi pedepsit. Tu ce faci? Cu ce credinta ramai in cele din urma? La urma urmei cred ca Dumnezeu chiar isi doreste sa luam acest mar pentru a invata sa facem diferenta dintre iubirea interzisa, bolnava si iubirea sanatoasa cand o vom intalni.
Nu, nu cred in crai si zane, nici in oameni perfecti unii pentru altii, dar cred in motivele si scopul pentru care trecem prin diverse intamplari in aceasta viata.
Eu una am trecut prin ultimul an destul de greu, dar cu un bagaj in plus de hrana pentru drumul lung pe care-l mai am de parcurs. Nu e delicioasa, dar va tine de foame, am si niste seminte din urma carora voi semana ceva bun sau rau, cine stie? Macar voi incerca sa le dau viata si sa le tratez... asa cum am invatat pana acum. Da-ti-va si voua sansa sa va redescoperiti prin ce veti semana de astazi inainte si sa nu uitati: Nu gustul conteaza, cat asimilarile cu care te alegi pentru a pasi puternic inainte.
O perioada roditoare va doresc pana la urmatoarea postare!
*Watch me leave*
17 martie 2011
08 ianuarie 2011
Obsesie aiurea :))
Melodia asta imi intra de fiecare data in vene, practic imi trimite simturile parca in alta lume :)). So weird, nu am mai patit de mult asta de la o melodie.
The video is amazing :X.
Pace!
19 decembrie 2010
New feeling, new post, new nothing
Imi e groaza... mereu mi`a fost de acele zile care te lasa inlemnit, corpul ti`e incordat, iar singurul loc in care simti ca ai puls este capul deoarece te doare... nu simti ca ai putea face ceva sa`ti revi...si daca ai putea, gandurile ti`ar sta in cale ca intr`un joc penibil in care ai luat "lucrul" care te impiedica sa faci ce trebuie.
Uneori e perfect sa ignori anumite lucruri pentru a`ti reveni si a face totul ca la carte, dar din cand in cand nu poti oricat ai vrea. E de ajuns sa ai cateva momente de slabiciune si sa te inhate... esti prins, otravit de acest/e eveniment/e dupa care urmeaza agonia. Partea trista este ca unii nu renasc din cenusa ca pasarea Phoenix si raman marcati de ele...
Eu stiu ca voi renaste, simt asta, poate nu acum, nici foarte curand... dar cand se va intampla, ma voi asigura ca am asimilat tot ce imi este de folos din agonie pentru a trai mai mult. Asa ar fi frumos sa se intample tuturor pentru ca nimic nu e intamplator, iar cum spuneam astazi unui coleg... nu dau vina pe destin, nu`mi place... eu inteleg asta ca o oportunitate in fiecare detaliu al vietii, sa inveti ceva nou, sa te controlezi sau te redresezi.
Ma intorc acum la prezentul meu si incerc sa asimilez in continuare...
Pace!
&Vacanta placuta ;)
Uneori e perfect sa ignori anumite lucruri pentru a`ti reveni si a face totul ca la carte, dar din cand in cand nu poti oricat ai vrea. E de ajuns sa ai cateva momente de slabiciune si sa te inhate... esti prins, otravit de acest/e eveniment/e dupa care urmeaza agonia. Partea trista este ca unii nu renasc din cenusa ca pasarea Phoenix si raman marcati de ele...
Eu stiu ca voi renaste, simt asta, poate nu acum, nici foarte curand... dar cand se va intampla, ma voi asigura ca am asimilat tot ce imi este de folos din agonie pentru a trai mai mult. Asa ar fi frumos sa se intample tuturor pentru ca nimic nu e intamplator, iar cum spuneam astazi unui coleg... nu dau vina pe destin, nu`mi place... eu inteleg asta ca o oportunitate in fiecare detaliu al vietii, sa inveti ceva nou, sa te controlezi sau te redresezi.
Ma intorc acum la prezentul meu si incerc sa asimilez in continuare...
Pace!
&Vacanta placuta ;)
04 decembrie 2010
A judeca si a fi judecat...
Cea mai mare teama dupa moarte a omului din zilele noastre este de a fi judecat pentru adevarata lui fata si adevaratele lui sentimente. Parerea mea...
Daca-ti arati sensibilitatea, risti sa fi considerat slab, iar ceilalti sa profite de asta.
Daca iti arati toate greselile unei persoane e foarte posibil sa fi considerat un monstru.
Daca esti prea bun esti luat de prost.
Daca spui tot ce gandesti te pui in pericol si risti sa nenorocesti tot ce exista cu o secunda in urma in jurul tau.
etc.
Adevarul este ca niciodata cineva nu te va accepta pentru ceea ce esti cu adevarat,cum doar tu te cunosti...si sa fim seriosi... uneori de aceea o persoana poate fi si cel mai rau critic al sau, pt. ca doar noi insine stim cu adevarat cine suntem.
Ati putea sa va imaginati in detalii capat-coada o lume atat de transparenta? Eu nu... pt ca nu cred ca va exista vreodata, iar mintea omului poate fi cea mai afurisita c*rva vazuta vreodata.
Pace!
Daca-ti arati sensibilitatea, risti sa fi considerat slab, iar ceilalti sa profite de asta.
Daca iti arati toate greselile unei persoane e foarte posibil sa fi considerat un monstru.
Daca esti prea bun esti luat de prost.
Daca spui tot ce gandesti te pui in pericol si risti sa nenorocesti tot ce exista cu o secunda in urma in jurul tau.
etc.
Adevarul este ca niciodata cineva nu te va accepta pentru ceea ce esti cu adevarat,cum doar tu te cunosti...si sa fim seriosi... uneori de aceea o persoana poate fi si cel mai rau critic al sau, pt. ca doar noi insine stim cu adevarat cine suntem.
Ati putea sa va imaginati in detalii capat-coada o lume atat de transparenta? Eu nu... pt ca nu cred ca va exista vreodata, iar mintea omului poate fi cea mai afurisita c*rva vazuta vreodata.
Pace!
29 noiembrie 2010
2 in 1
Consider că starea duală în acelaşi timp pe care o am din când în când e o artă al naibii de enervantă. Momentan sunt happy şi am o barieră de care mă tot lovesc cu capul, drace ia-o :)). E amestecătura aceea ciudată dintre ce ai vrea să faci şi starea fizică sau psihică ce nu te lasă.
În momentul de faţă îmi simt creierul hiperactiv dându-se în stânga şi în dreapta încercând să iasă pe urechi pt că nu-i dau voie să se exteriorizeze... nu e un sentiment chiar plăcut, dar dacă am face tot ce ne taie capul am apuca-o pe căi greşite/necunoscute sau altă descriere pe care o vreţi voi. Un lucru e sigur... în curând va obosi şi va trece în cealaltă extremă... aşa se întâmplă tuturor la un moment dat... pot să jur că ştiţi la ce mă refer, măcar câţiva să fi trecut prin stări de genul.
Soluţia? Presupun că ar trebui să dăm drumul stării pozitive în ce mod vrem ca apoi să nu avem de suferit mai târziu... de preferat ar fi să nu produceţi pagube de orice natură.
Păci!
În momentul de faţă îmi simt creierul hiperactiv dându-se în stânga şi în dreapta încercând să iasă pe urechi pt că nu-i dau voie să se exteriorizeze... nu e un sentiment chiar plăcut, dar dacă am face tot ce ne taie capul am apuca-o pe căi greşite/necunoscute sau altă descriere pe care o vreţi voi. Un lucru e sigur... în curând va obosi şi va trece în cealaltă extremă... aşa se întâmplă tuturor la un moment dat... pot să jur că ştiţi la ce mă refer, măcar câţiva să fi trecut prin stări de genul.
Soluţia? Presupun că ar trebui să dăm drumul stării pozitive în ce mod vrem ca apoi să nu avem de suferit mai târziu... de preferat ar fi să nu produceţi pagube de orice natură.
Păci!
24 noiembrie 2010
Proud of the past, terrified of the future
Mă uit la numărul de ani adunaţi în spatele meu şi realzez că adolescenţa a fost punctul de vârf al meu până în prezent...mă refer la intervalul 13-17 ani în special.
Am experimentat aproape toate stilurile vestimentare şi muzicale, le-am combinat tipic mie fără să-mi pese de gura lumii (recunosc,sunt unele horror, dar e amuzant să mi le amintesc pt. că totuşi eram la început), cu toate acestea pot să mă laud zicând că am fost un copil cuminte şi cu suficientă libertate (am părinţi grozavi). Probabil cei ce nu m-au cunoscut au bănuit altceva tocmai din cauza hainelor...asta e, nu mi-a păsat atunci, acum nici atât. Sunt mândră că am aterizat de pe vreo navă extraterestră şi că totuşi am învăţat să trăiesc cu picioarele pe pământ... datorită modului în care m-au crescut ai mei şi prietenelor din copilărie care au fost diferite de restul lumii de asemenea şi si-au păstrat esenţa de raritate.
Stau şi-mi imaginez cum ar fi generaţiile viitoare, că prezentul îl vedem cu toţii şi probabil prea mulţi au discutat despre asta de s-au săturat... Mie îmi dă fiori oarecum gândul că într-o bună zi voi fi şi eu părinte pentru că dacă nu vor fi luaţi copiii şi îmbunătăţiţi de extratereştri cât de curând... vom regresa mult mai mult. Bineînţeles nefiind specialistă în domeniu nu pot vorbi prea serios despre asta sincer pt. că viitorul a fost mereu cum trebuie să fie...imprevizibil.
În ziua de azi majoritatea fetelor ori sunt fufe ori dornice de senzaţii tari (sau 2 in 1 acum cu ceva în plus iar şi iar), iar pe lângă zidul fictiv dintre aparenţe şi adevăr au mai construit unul între timp, machiajul excesiv care practic în miez de noapte e în stare să te facă să sari de la geam...
De multe ori băieţii sunt aceia din neandertal care nu-şi uită tradiţiile...
Să nu uit totuşi să felicit persoanele care sunt o laudă pt. Terra în caz de invazie şi să le spun că muuuuuuulţi ne punem bazele în ele.
În viitorul prezent înrăutăţit prevăd:
# întuneric general să nu ne mai speriem unii de alţii doar după aparenţe stupide
# ploi generale, dacă ne inundă şi se găseste noroi ici-colo ar fi bătaie pe el că fetele trebuie să-şi pună tencuiala zilnică pe faţă
# război general dacă mai există supravieţuitori prea proşti; nu spun că cei deştepţi l-ar începe (ei redecorează planeta şi o zbârlesc până la chelie...8-|)
# în general nicio îmbunătăţire
În cel îmbunătăţit:
# extratereştri generali cu stabilizatoare şi ajutoare pt. mintea umană (preferabil nedureroase)
# Adam şi Eva reloaded - modelul fără păcate şi mere
# deşteptare generală ca din senin a oamenilor - repararea porcăriilor din prezent
#
Gata discursul că mi-a obosit creieraşul şi nu vreau să exagerez cu subiectul mai mult decât am făcut-o deja...
Păci!
Am experimentat aproape toate stilurile vestimentare şi muzicale, le-am combinat tipic mie fără să-mi pese de gura lumii (recunosc,sunt unele horror, dar e amuzant să mi le amintesc pt. că totuşi eram la început), cu toate acestea pot să mă laud zicând că am fost un copil cuminte şi cu suficientă libertate (am părinţi grozavi). Probabil cei ce nu m-au cunoscut au bănuit altceva tocmai din cauza hainelor...asta e, nu mi-a păsat atunci, acum nici atât. Sunt mândră că am aterizat de pe vreo navă extraterestră şi că totuşi am învăţat să trăiesc cu picioarele pe pământ... datorită modului în care m-au crescut ai mei şi prietenelor din copilărie care au fost diferite de restul lumii de asemenea şi si-au păstrat esenţa de raritate.
Stau şi-mi imaginez cum ar fi generaţiile viitoare, că prezentul îl vedem cu toţii şi probabil prea mulţi au discutat despre asta de s-au săturat... Mie îmi dă fiori oarecum gândul că într-o bună zi voi fi şi eu părinte pentru că dacă nu vor fi luaţi copiii şi îmbunătăţiţi de extratereştri cât de curând... vom regresa mult mai mult. Bineînţeles nefiind specialistă în domeniu nu pot vorbi prea serios despre asta sincer pt. că viitorul a fost mereu cum trebuie să fie...imprevizibil.
În ziua de azi majoritatea fetelor ori sunt fufe ori dornice de senzaţii tari (sau 2 in 1 acum cu ceva în plus iar şi iar), iar pe lângă zidul fictiv dintre aparenţe şi adevăr au mai construit unul între timp, machiajul excesiv care practic în miez de noapte e în stare să te facă să sari de la geam...
De multe ori băieţii sunt aceia din neandertal care nu-şi uită tradiţiile...
Să nu uit totuşi să felicit persoanele care sunt o laudă pt. Terra în caz de invazie şi să le spun că muuuuuuulţi ne punem bazele în ele.
În viitorul prezent înrăutăţit prevăd:
# întuneric general să nu ne mai speriem unii de alţii doar după aparenţe stupide
# ploi generale, dacă ne inundă şi se găseste noroi ici-colo ar fi bătaie pe el că fetele trebuie să-şi pună tencuiala zilnică pe faţă
# război general dacă mai există supravieţuitori prea proşti; nu spun că cei deştepţi l-ar începe (ei redecorează planeta şi o zbârlesc până la chelie...8-|)
# în general nicio îmbunătăţire
În cel îmbunătăţit:
# extratereştri generali cu stabilizatoare şi ajutoare pt. mintea umană (preferabil nedureroase)
# Adam şi Eva reloaded - modelul fără păcate şi mere
# deşteptare generală ca din senin a oamenilor - repararea porcăriilor din prezent
#
Gata discursul că mi-a obosit creieraşul şi nu vreau să exagerez cu subiectul mai mult decât am făcut-o deja...
Păci!
21 noiembrie 2010
wow ce rapizi aţi fost dragilor :)) nicio oră...vă iubesc ;;)
I. Vorbele unui vis înţelept
Fată de aramă şezi cuminte în dreapta alaiului vieţii
Lasă-ţi sufletul să cadă peste vălul tinereţii
Capul şi gândurile aşează-le în poala-mi îmbatrânită.
De atat amar de vreme te-am ascuns în mine...
Ţi-am călăuzit paşii de fecioară cu propria-ţi minte.
Ca să pluteşti în nopţile plumburii, pe timp de zi să răzbeşti
Am descusut iţele temerilor tale, am alungat vremuri
Şi te-am îndepărtat de veniul amintirilor ce îmbătrâneau.
Închide-ţi porţile, lasă doar ploaia blândă să se aştearnă din amurg
Pe roadele vieţii de acum şi vântul să le mângâie plăpând.
Simte-mi mireasma de linişte ce te învăluie o dată cu tăcerea nopţii,
Pleoapele or să-ţi cadă greu în mâinile sorţii.
Nebunia şi visele = ?
Bună dimineaţa/ ziua/ seara (sau noapte bună dacă aveţi planuri de zâzâială la comp)!
După cum puteţi observa încerc să învăţ tastatura cu litere româneşti, deci scriu de 2 ori mai greu.
Weekendul acesta am primit un hug attack de la Inspiraţia Divină şi am scris prima poezie după un an de zile (da, chiar plănuiam să mă las pe veci, dar mi-a dat cu virgulă şi nu în favoarea voinţei mele). Vedeţi voi tineri feciori şi fecioare cu numirea greşită care tocmai am făcut-o pt. voi, am descoperit că uneori soluţia la problemele cele mai adânci (vai perverşilor nu vă gândiţi la prosti) e să te gândeşti că ai vorbi cu o a doua persoană a ta. DAAAAR NU CU VOCE TARE! După mai daţi vina pe mine că tre să mergeţi la psiholog sau ajungeţi la nebuni...Doamne fereşte!
Eu am găsit această a doua persoană- visele care le am (ori în timpul nopţii, ori cu sensul de dorinţe, ţeluri, norişori sau cum vreţi sa le spuneţi).
Nu ştiu de unde mi-a venit ideea, nu ştiu dacă e normală sau într-adevăr eu sunt cea care trebuie să se cazeze la un hotel de lux pe nume ospiciu, dar pe mine mă ajută. Bun... am început punându-mi anumite întrebări gen: Ce mi-ar spune visele? Ce m-ar sfătui? Dacă le-aş evita în continuare cum m-ar înfrunta? etc. tocmai pt. că ele sunt opusul meu de cele mai multe ori şi poate chiar o fi o latură ascunsă a fiecăruia dintre noi în ele.
Aşa am început să scriu poezia care sper că pe viitor o voi continua ca o poveste, o experienţă de cunoaştere a sinelui...sper doar să nu mai fac vreun accident cu inspiraţia şi s-o bag din nou la reanimare săraca.
Totuşi un mic avertisment dacă vreti să faceţi ca mine (ce fericită aş fi să nu vorbesc de una singură şi să mă luaţi în serios purecii mei drăgălaşi şi zbârliţi) asiguraţi-vă că vă asumaţi toată responsabilitatea pentru adevăratele voastre dorinţe, orice fel de gânduri şi că vreţi cu adevărat să le înfruntaţi sau chiar să le schimbaţi.
Vă zic asta pt. că eu am fugit de ele tocmai pt. că îmi era teamă de ce gânduri stricate depzitez în tăiţeii din cutia craniană. Dar acum le înfrunt, încerc să le accept, poate chiar să le depăşesc... şi chiar înţeleg mai bine unele acţiuni ce le fac în prezent.
Îmi pare rău că postul nu a fost mai amuzant,dar nu era acesta scopul de data asta. Şi nu,nu sunt nicio specialistă, dar pot să zic că fiecare poate fi specialistul său exact în ce domeniu îşi doreşte.
Dacă vreţi să postez poezia aştept 3 bifări la oricare din căsuţele de mai jos şi am s-o lipesc cu lipici scump sa nu se ştearga,oke?
Merci dacă v-aţi pierdut minutele din viaţă citind ce scrie o nebună care poate uneori habar n-are ce vorbeşte,dar ea încearcă. ;) Păstraţi-vă rotofei că de mâine începe o altă saptămână şi vă trebuie energie :)).
Păci cu doo degete în sus şi tri jos.
După cum puteţi observa încerc să învăţ tastatura cu litere româneşti, deci scriu de 2 ori mai greu.
Weekendul acesta am primit un hug attack de la Inspiraţia Divină şi am scris prima poezie după un an de zile (da, chiar plănuiam să mă las pe veci, dar mi-a dat cu virgulă şi nu în favoarea voinţei mele). Vedeţi voi tineri feciori şi fecioare cu numirea greşită care tocmai am făcut-o pt. voi, am descoperit că uneori soluţia la problemele cele mai adânci (vai perverşilor nu vă gândiţi la prosti) e să te gândeşti că ai vorbi cu o a doua persoană a ta. DAAAAR NU CU VOCE TARE! După mai daţi vina pe mine că tre să mergeţi la psiholog sau ajungeţi la nebuni...Doamne fereşte!
Eu am găsit această a doua persoană- visele care le am (ori în timpul nopţii, ori cu sensul de dorinţe, ţeluri, norişori sau cum vreţi sa le spuneţi).
Nu ştiu de unde mi-a venit ideea, nu ştiu dacă e normală sau într-adevăr eu sunt cea care trebuie să se cazeze la un hotel de lux pe nume ospiciu, dar pe mine mă ajută. Bun... am început punându-mi anumite întrebări gen: Ce mi-ar spune visele? Ce m-ar sfătui? Dacă le-aş evita în continuare cum m-ar înfrunta? etc. tocmai pt. că ele sunt opusul meu de cele mai multe ori şi poate chiar o fi o latură ascunsă a fiecăruia dintre noi în ele.
Aşa am început să scriu poezia care sper că pe viitor o voi continua ca o poveste, o experienţă de cunoaştere a sinelui...sper doar să nu mai fac vreun accident cu inspiraţia şi s-o bag din nou la reanimare săraca.
Totuşi un mic avertisment dacă vreti să faceţi ca mine (ce fericită aş fi să nu vorbesc de una singură şi să mă luaţi în serios purecii mei drăgălaşi şi zbârliţi) asiguraţi-vă că vă asumaţi toată responsabilitatea pentru adevăratele voastre dorinţe, orice fel de gânduri şi că vreţi cu adevărat să le înfruntaţi sau chiar să le schimbaţi.
Vă zic asta pt. că eu am fugit de ele tocmai pt. că îmi era teamă de ce gânduri stricate depzitez în tăiţeii din cutia craniană. Dar acum le înfrunt, încerc să le accept, poate chiar să le depăşesc... şi chiar înţeleg mai bine unele acţiuni ce le fac în prezent.
Îmi pare rău că postul nu a fost mai amuzant,dar nu era acesta scopul de data asta. Şi nu,nu sunt nicio specialistă, dar pot să zic că fiecare poate fi specialistul său exact în ce domeniu îşi doreşte.
Dacă vreţi să postez poezia aştept 3 bifări la oricare din căsuţele de mai jos şi am s-o lipesc cu lipici scump sa nu se ştearga,oke?
Merci dacă v-aţi pierdut minutele din viaţă citind ce scrie o nebună care poate uneori habar n-are ce vorbeşte,dar ea încearcă. ;) Păstraţi-vă rotofei că de mâine începe o altă saptămână şi vă trebuie energie :)).
Păci cu doo degete în sus şi tri jos.
08 noiembrie 2010
:)
Buna sa va fie inima si mintea si mai si..
Revin cu un post la fel de "interesant" ca si celelalte...sau poate mai bun :))-imi place sa ma mint singura.
De ceva timp (saptamani) ma ofilesc incet observand ca prea multe se schimba in ultimul hal... da, eu zic asta pt. ca de obicei sunt persoana aia pasiva ce ori isi vede de treaba ei, ori sta si observa ce se intampla prin jurul sau.
O data cu faculta au inceput sa zboare toate: timpul, oamenii (dau si ei de oxigen nou si cred ca le cresc aripi- si eu am crezut ca va fi la fel de fain,dar nu), vorbele... frunzele, copacii (aia inca nu, dar urmeaza)...etc.
Azi am avut o "revelatie"... timpul de cand a inceput faculta, impartit pe zile s-ar cataloga astfel pt. mine: 1. zile care nu mai vreau sa treaca; 2. zile pe care le-as putea ocoli; 3. zile care ma mananca de vie. Toate astea sunt determinate de persoanele din jur si de tot felul de actiuni bata-le cucu`.
Sa le luam pe rand...
1. Zile care nu mai vreau sa treaca. Acestea sunt cele mai rare, de obicei in care apuc in sfarsit sa ma revad cu cel putin un prieten, sa facem pe porumbeii -sa zburam deasupra celorlalti noi facandu-ne treburile unde si cum vrem fara sa ne pese :)). Nu prea tine de faptul ca nu merg la faculta in ziua aia... ci de faptul ca nu am de facut nimic legat de ea :))- sau ca nu sunt din nou obosita doar la gandul ca urmeaza sa ma inghesui intr-un mediu unde nu ma simt prea grozav.
2. Zile pe care le-as putea ocoli. Zilele in care prefer sa am creierul gol si sa nu ma gandesc la cate muste am vazut, la cate ciocuri ce miscau fara sunet m-am uitat in gol, cate coate am dat sa-mi fac loc pe strada, etc. Da, din pacate acestea sunt zilele pierdute de multe ori degeaba intrebandu-ma ce drac de rost au :). Si mai rau e ca sunt cele mai dese pt. ca se inmultesc zilele fara vreun prieten adevarat sau o vorba care sa zici ca merita pe langa tine.
3. Zilele care ma mananca de vie. Cele horror...ca azi... cu sunete de fantome prin amfiteatru in timpul cursului- din vina vantului- :)))- glumesc, era funny pana sa nu imi amintesc ca-mi vine sa adorm din cauza profului. Zilele astea-s stres, de obicei is cele mai lungi, alea in care iti amintesti cate ai de facut sau ca esti in pom cu prea multe chestii si nu sti incotro sa fugi. De obicei atunci realizez ca nu stiu cum sa-mi impart timpul si de aia trec de la o extrema la alta cu programul asta haotic. Pentru mine inseamna si destule dezamagiri si pareri de rau fata de ceea ce ma inconjoara, maybe that`s why I don`t fit. Dar nu conteaza, ma descurc atata timp cat nu-mi fac din neuroni artificii in creier si iese fumul pe nari...
Daca si la voi se incadreaza zilele in categoriile astea (nu neaparat cu descrierile), ma bucur ca v`am facut sa dati din coditza si sa fiti de acord cu mine- in cazul asta puteti si voi sa bifati una din casetutele de mai jos sa stiu ca n-a fost degeaba scris postul :)). Daca nu, nu conteaza...nu pt mine, dar poate nici ce am scris nu conteaza pt voi so...am fi chit.
Păci! Sa mancati bine, ca de trait ne-a rezolvat Basescutza ;)
Revin cu un post la fel de "interesant" ca si celelalte...sau poate mai bun :))-imi place sa ma mint singura.
De ceva timp (saptamani) ma ofilesc incet observand ca prea multe se schimba in ultimul hal... da, eu zic asta pt. ca de obicei sunt persoana aia pasiva ce ori isi vede de treaba ei, ori sta si observa ce se intampla prin jurul sau.
O data cu faculta au inceput sa zboare toate: timpul, oamenii (dau si ei de oxigen nou si cred ca le cresc aripi- si eu am crezut ca va fi la fel de fain,dar nu), vorbele... frunzele, copacii (aia inca nu, dar urmeaza)...etc.
Azi am avut o "revelatie"... timpul de cand a inceput faculta, impartit pe zile s-ar cataloga astfel pt. mine: 1. zile care nu mai vreau sa treaca; 2. zile pe care le-as putea ocoli; 3. zile care ma mananca de vie. Toate astea sunt determinate de persoanele din jur si de tot felul de actiuni bata-le cucu`.
Sa le luam pe rand...
1. Zile care nu mai vreau sa treaca. Acestea sunt cele mai rare, de obicei in care apuc in sfarsit sa ma revad cu cel putin un prieten, sa facem pe porumbeii -sa zburam deasupra celorlalti noi facandu-ne treburile unde si cum vrem fara sa ne pese :)). Nu prea tine de faptul ca nu merg la faculta in ziua aia... ci de faptul ca nu am de facut nimic legat de ea :))- sau ca nu sunt din nou obosita doar la gandul ca urmeaza sa ma inghesui intr-un mediu unde nu ma simt prea grozav.
2. Zile pe care le-as putea ocoli. Zilele in care prefer sa am creierul gol si sa nu ma gandesc la cate muste am vazut, la cate ciocuri ce miscau fara sunet m-am uitat in gol, cate coate am dat sa-mi fac loc pe strada, etc. Da, din pacate acestea sunt zilele pierdute de multe ori degeaba intrebandu-ma ce drac de rost au :). Si mai rau e ca sunt cele mai dese pt. ca se inmultesc zilele fara vreun prieten adevarat sau o vorba care sa zici ca merita pe langa tine.
3. Zilele care ma mananca de vie. Cele horror...ca azi... cu sunete de fantome prin amfiteatru in timpul cursului- din vina vantului- :)))- glumesc, era funny pana sa nu imi amintesc ca-mi vine sa adorm din cauza profului. Zilele astea-s stres, de obicei is cele mai lungi, alea in care iti amintesti cate ai de facut sau ca esti in pom cu prea multe chestii si nu sti incotro sa fugi. De obicei atunci realizez ca nu stiu cum sa-mi impart timpul si de aia trec de la o extrema la alta cu programul asta haotic. Pentru mine inseamna si destule dezamagiri si pareri de rau fata de ceea ce ma inconjoara, maybe that`s why I don`t fit. Dar nu conteaza, ma descurc atata timp cat nu-mi fac din neuroni artificii in creier si iese fumul pe nari...
Daca si la voi se incadreaza zilele in categoriile astea (nu neaparat cu descrierile), ma bucur ca v`am facut sa dati din coditza si sa fiti de acord cu mine- in cazul asta puteti si voi sa bifati una din casetutele de mai jos sa stiu ca n-a fost degeaba scris postul :)). Daca nu, nu conteaza...nu pt mine, dar poate nici ce am scris nu conteaza pt voi so...am fi chit.
Păci! Sa mancati bine, ca de trait ne-a rezolvat Basescutza ;)
16 octombrie 2010
this is my pig! :))
http://drawapig.desktopcreatures.com/gallery/large.asp?id=2338564&p=0&hof=1&q=personality+test
27 septembrie 2010
Schimbari
Hey ppl am revenit.
Nu am de gand sa-mi cer scuze ca nu am mai scris nimic c-ar fi de kk(o).
Am stat in ultima vreme, cam de cand am scris ultimul post (cand zic scris, nu zic copy-paste de pe YT,deci v-ati prins), am observat o gramajoara de schimbari si decalari in jurul meu, iar eu nu sunt singura care a prins cioara asta din zbor si a zbarlit-o cu ganduri. Cam acesta a fost si motivul pt. care nu am scris, mintea mea a fost incurcata ca o ata subtire cu care s-a jucat un copil (copilul aici fiind destinul/viata de zi cu zi/gasiti voi o comparatie mai pe limbile voastre). Desi nici acum nu e prea descalcita ea, macar s-au indreptat partial niste neuroni (da da, au venit pe calea dreapta :))-not ), iar acum am revenit sa va plictisesc ca acu` cat timp o fi fost.
Ce pot sa zic... e ciudat cand ti se sparge balonul cu sapun, te strecori in unul de plastic si crezi ca de data asta ti-ai creat o lume destul de sigura si echilibrata, mai ales in momentul in care incep sa se clatine lucrurile si purecii din globul tau se transforma in ceva ce se adapteaza mai bine decat tine. Unii pureci se adapteaza mai usor, altii mai greu, unii deloc, depinde de zguduiala.
Unii pureci se lovesc in plin de tine incercand defapt sa-si restabileasca echilibrul, altii se dau la o parte gasind un stalp si astfel se salveaza, altii incearca sa se tina inca de tine.
Unii pureci au legat un lant de tine, altii nu. Unele legaturi slabesc, dar se reconstruiesc... altele se rup atat de rapid si te chinui sa le mai prinzi cumva sau nu. La unele lanturi se gaseste dupa o vreme bucata desprinsa in tot haosul insa la altele deloc.
Teoria mea despre asa-zisii "pureci" poate fi lalaita mult si bine,dar nu asta conteaza. Conteaza faptul ca oricat de sigura pare a fi o legatura intre oameni, niciodata nu poti fi sigur 100% ca aceea va fi mereu ca atunci cand isi atinge punctul maxim de multumire pt tine sau ceilalti. Cel mai important moment intr-o legatura dintre 2 persoane este declinul... fragilitatea aceea care iti da verdictul: Continui sau nu pe un drum comun cu cealalta persoana? Esti in stare sa echilibrezi situatia impreuna cu celalalt sau nu? Chiar iti doresti sa faci ceva in privinta asta sau este doar o impresie? Raspunsul vine mereu din suflet, iar daca impulsul este nu, vei simti ce iti doresti cu adevarat in decursul a urmatoarelor cateva zile.
Voi reveni cu alte plictiseli in viitorul apropiat sper. Pana atunci aveti grija de fundurile voastre ca altfel nu mai puteti sta jos sa cititi in tihna ce am scris :)). Pace!
Nu am de gand sa-mi cer scuze ca nu am mai scris nimic c-ar fi de kk(o).
Am stat in ultima vreme, cam de cand am scris ultimul post (cand zic scris, nu zic copy-paste de pe YT,deci v-ati prins), am observat o gramajoara de schimbari si decalari in jurul meu, iar eu nu sunt singura care a prins cioara asta din zbor si a zbarlit-o cu ganduri. Cam acesta a fost si motivul pt. care nu am scris, mintea mea a fost incurcata ca o ata subtire cu care s-a jucat un copil (copilul aici fiind destinul/viata de zi cu zi/gasiti voi o comparatie mai pe limbile voastre). Desi nici acum nu e prea descalcita ea, macar s-au indreptat partial niste neuroni (da da, au venit pe calea dreapta :))-not ), iar acum am revenit sa va plictisesc ca acu` cat timp o fi fost.
Ce pot sa zic... e ciudat cand ti se sparge balonul cu sapun, te strecori in unul de plastic si crezi ca de data asta ti-ai creat o lume destul de sigura si echilibrata, mai ales in momentul in care incep sa se clatine lucrurile si purecii din globul tau se transforma in ceva ce se adapteaza mai bine decat tine. Unii pureci se adapteaza mai usor, altii mai greu, unii deloc, depinde de zguduiala.
Unii pureci se lovesc in plin de tine incercand defapt sa-si restabileasca echilibrul, altii se dau la o parte gasind un stalp si astfel se salveaza, altii incearca sa se tina inca de tine.
Unii pureci au legat un lant de tine, altii nu. Unele legaturi slabesc, dar se reconstruiesc... altele se rup atat de rapid si te chinui sa le mai prinzi cumva sau nu. La unele lanturi se gaseste dupa o vreme bucata desprinsa in tot haosul insa la altele deloc.
Teoria mea despre asa-zisii "pureci" poate fi lalaita mult si bine,dar nu asta conteaza. Conteaza faptul ca oricat de sigura pare a fi o legatura intre oameni, niciodata nu poti fi sigur 100% ca aceea va fi mereu ca atunci cand isi atinge punctul maxim de multumire pt tine sau ceilalti. Cel mai important moment intr-o legatura dintre 2 persoane este declinul... fragilitatea aceea care iti da verdictul: Continui sau nu pe un drum comun cu cealalta persoana? Esti in stare sa echilibrezi situatia impreuna cu celalalt sau nu? Chiar iti doresti sa faci ceva in privinta asta sau este doar o impresie? Raspunsul vine mereu din suflet, iar daca impulsul este nu, vei simti ce iti doresti cu adevarat in decursul a urmatoarelor cateva zile.
Voi reveni cu alte plictiseli in viitorul apropiat sper. Pana atunci aveti grija de fundurile voastre ca altfel nu mai puteti sta jos sa cititi in tihna ce am scris :)). Pace!
07 septembrie 2010
24 iulie 2010
O alta zi... si cam atat
Ce te faci atunci cand cea mai interesanta zi din viata ta este aia in care nu faci nimic sau in care nu ti se intampla mai nimic? Cel putin in asta se transforma incetu cu incetu vacanta asta...
De cand am dat bacul am renuntat partial la niste obiceiuri care le consideram vicii...inainte de bac. Exemplu: palavrageala metaforica pe mess cu limbaj imbarligat si cu impresii fantastice de lene eterna. Mai nou citesc tot mai des urmatoarele chestii pe mess "mi-e lene", "mor", "am o stare d-aia...", etc. (inelegeti voi ca sunteti copii vaccinati si crescuti). Culmea e ca parca nici eu nu sunt prea departe, stau de multe ori in fata compului si ma uit prin monitor cu o privire bleaga a carei "sef " (creierul) e prea uzat sa mai poata procesa vreo informatie la care trebuie sa mai si raspunda (x: vi pe afara? - dupa 5 minute- eu: nu stiu...). :)) Vacanta asta pare sa se imputa incet si sigur, nu numai pt. mine.
Deci de cele mai multe ori imi dau seama ca cea mai super tare zi din vacanta este cea in care te holbezi intr-un loc fara rost, fara sa sti de ce si mai ales fara sa sti cum sa te misti din el. Sper macar in ultimele 2 luni sa se mai amelioreze scartaiturile de rigoare ca altfel vai s-amar de distractia noastra, suntem tristi bha...
Pace! -_-
De cand am dat bacul am renuntat partial la niste obiceiuri care le consideram vicii...inainte de bac. Exemplu: palavrageala metaforica pe mess cu limbaj imbarligat si cu impresii fantastice de lene eterna. Mai nou citesc tot mai des urmatoarele chestii pe mess "mi-e lene", "mor", "am o stare d-aia...", etc. (inelegeti voi ca sunteti copii vaccinati si crescuti). Culmea e ca parca nici eu nu sunt prea departe, stau de multe ori in fata compului si ma uit prin monitor cu o privire bleaga a carei "sef " (creierul) e prea uzat sa mai poata procesa vreo informatie la care trebuie sa mai si raspunda (x: vi pe afara? - dupa 5 minute- eu: nu stiu...). :)) Vacanta asta pare sa se imputa incet si sigur, nu numai pt. mine.
Deci de cele mai multe ori imi dau seama ca cea mai super tare zi din vacanta este cea in care te holbezi intr-un loc fara rost, fara sa sti de ce si mai ales fara sa sti cum sa te misti din el. Sper macar in ultimele 2 luni sa se mai amelioreze scartaiturile de rigoare ca altfel vai s-amar de distractia noastra, suntem tristi bha...
Pace! -_-
06 iulie 2010
Semnale de fum din carantina
Stau ca un vampir in camera de 2 zile si dorm aproape non-stop. Motivul: am racit (da da stiu vorba aia ironica despre oamenii raciti si vara).
Ochii mei deja abia suporta lumnina zilei (nu mai pomenesc de cea a soarelui), ca dovada stau cu ochelarii de soare pe nas in timp ce scriu pe blog... ce nu fac eu pt voi? :)) right
M-am saturat sa zic doo cuvinte si sa tusesc... macar de-ar avea cineva nevoie in vreun film de un personaj care sa tuseasca si sa "sopteasca" in acelasi timp... dar nu! Sansa mereu trece pe langa abilitatile mele :((
O singura plangere am la unii medici la care trebuie sa faci programare si cu o luna inainte de a te imbolnavi ca sa ajungi la timp (la timp adica atunci cand esti bolnav). Adica suni, abia poti sa vorbesti, te chinui sa te programezi cat mai repede si tanti de la capatul firului iti zice ca e liber de abia peste minim 3-4 zile(asta-i cu noroc). Si se mai plange Oana Cuzino la emisiunea "Ce se intampla doctore?" ca oamenii isi stabilesc singuri tratamentul tot mai des si gresesc...
Incep sa ma intreb: Ar trebui totusi sa mearga omul la urgente ca sa primeasca atentie la timp chiar si pentru o simpla raceala?
As mai avea de spus,dar e frumos sa ma abtin, totusi am fost primita azi (dupa ce era sa adorm pe scaun ca nu aveam programare si da-i si lasa-i pe altii....)
Orice sa fi in Romania, doar bolnav nu...
Ma intorc in pat. Pace voua!
Ochii mei deja abia suporta lumnina zilei (nu mai pomenesc de cea a soarelui), ca dovada stau cu ochelarii de soare pe nas in timp ce scriu pe blog... ce nu fac eu pt voi? :)) right
M-am saturat sa zic doo cuvinte si sa tusesc... macar de-ar avea cineva nevoie in vreun film de un personaj care sa tuseasca si sa "sopteasca" in acelasi timp... dar nu! Sansa mereu trece pe langa abilitatile mele :((
O singura plangere am la unii medici la care trebuie sa faci programare si cu o luna inainte de a te imbolnavi ca sa ajungi la timp (la timp adica atunci cand esti bolnav). Adica suni, abia poti sa vorbesti, te chinui sa te programezi cat mai repede si tanti de la capatul firului iti zice ca e liber de abia peste minim 3-4 zile(asta-i cu noroc). Si se mai plange Oana Cuzino la emisiunea "Ce se intampla doctore?" ca oamenii isi stabilesc singuri tratamentul tot mai des si gresesc...
Incep sa ma intreb: Ar trebui totusi sa mearga omul la urgente ca sa primeasca atentie la timp chiar si pentru o simpla raceala?
As mai avea de spus,dar e frumos sa ma abtin, totusi am fost primita azi (dupa ce era sa adorm pe scaun ca nu aveam programare si da-i si lasa-i pe altii....)
Orice sa fi in Romania, doar bolnav nu...
Ma intorc in pat. Pace voua!
03 iulie 2010
Hai faiv si citate despre dor
Neatza concetateni!
Stateam cu ochii injumatatit deschisi si ma uitam pe anumite hai faiv`uri acum ceva minute. Ghici ce? Multi care au absolvit anul asta liceul si-au amintit abia acum sa puna poze cu toti colegii de clasa :)). Vai... imi va fi dor de tine! Amintirea este o comoara nu stiu de care si nu stiu cand si unde o vom regasi vai!!! :(( [nu conteaza ca ne`am salutat de 2 ori pe an cat am fost colegi, mie imi va fi dor sa te ignor,crede-ma] paranteza aia nu e scrisa de ei, e doar o realitate pe care nu o afiseaza nimeni pe hi5 :)) sau alte briz-brizuri de gen.
Nu-mi amintesc sa fi mintit chiar in halu asta nici macar in albumele de clasa a12a unde logic trebe sa scri frumos ca deh... vad parintii colegilor, vad profii, familiile familiilor lor, etc. Nu interpretati gresit, am cautat in fiecare din colegi ceva bun de zis, fiind oameni am gasit si calitati reale pe care le`am scris... dar de aia tot nu am scris la multi ca imi va fi dor de voi, tocmai pt k abia am vorbit cu unii in ultimii ani de liceu.
Revenind la subiect... de ce toti se prefac ca a fost MINUNAT sa petreaca anumite momente cu niste oamenii cu care abia se salutau?!
Mie una imi va fi mai dor de prietenii mei imprastiati prin tot liceul decat de iubitii mei superbi colegi cu care nu prea vorbeam (sunt cateva exceptii printre ei - cei de treaba). Voi cum stati la capitolul asta?
Stateam cu ochii injumatatit deschisi si ma uitam pe anumite hai faiv`uri acum ceva minute. Ghici ce? Multi care au absolvit anul asta liceul si-au amintit abia acum sa puna poze cu toti colegii de clasa :)). Vai... imi va fi dor de tine! Amintirea este o comoara nu stiu de care si nu stiu cand si unde o vom regasi vai!!! :(( [nu conteaza ca ne`am salutat de 2 ori pe an cat am fost colegi, mie imi va fi dor sa te ignor,crede-ma] paranteza aia nu e scrisa de ei, e doar o realitate pe care nu o afiseaza nimeni pe hi5 :)) sau alte briz-brizuri de gen.
Nu-mi amintesc sa fi mintit chiar in halu asta nici macar in albumele de clasa a12a unde logic trebe sa scri frumos ca deh... vad parintii colegilor, vad profii, familiile familiilor lor, etc. Nu interpretati gresit, am cautat in fiecare din colegi ceva bun de zis, fiind oameni am gasit si calitati reale pe care le`am scris... dar de aia tot nu am scris la multi ca imi va fi dor de voi, tocmai pt k abia am vorbit cu unii in ultimii ani de liceu.
Revenind la subiect... de ce toti se prefac ca a fost MINUNAT sa petreaca anumite momente cu niste oamenii cu care abia se salutau?!
Mie una imi va fi mai dor de prietenii mei imprastiati prin tot liceul decat de iubitii mei superbi colegi cu care nu prea vorbeam (sunt cateva exceptii printre ei - cei de treaba). Voi cum stati la capitolul asta?
01 iulie 2010
Ultima proba la bac
Maine e oficial ultima zi ca eleva de cls a12-a.
Stateam cu vecina M. afara in spatele blocului si ne aminteam cat stres si cata nerabdare am putut avea cu bacul asta. Stateam ca disperatele in spate (cum le zicem noi la curticica si parcarea din spatele blocului) si citeam comedia si basmul la lumina orbitoare a unui bec.(sa stiti ca am crezut ca o sa chioram de la cat de slaba era) sau ne uitam cu o seara inainte pe forumuri ca deh s-o zice ceva de subiecte. De tzeapa de dupa nu mai pomenesc ca ne-am luat-o multi cu romana sa recunoastem...
Mate ca mate, istoria ca istoria, cu ciuda ca am dat pe de langa cu raspunsurile sau cu bucurie ca am scapat de inca una...
Stiam ca vom rade uitandu-ne in spate si depananad amintiri de... cateva zile :)). Totusi inca nu s-a terminat, mai e o zi, dar sunt mai mult adormita decat stresata. Trista? Melancolica? Bucuroasa? Nu stiu cum sunt, voi afla peste cateva zile dupa ce ies din starea asta de agonie pt. ca nu realizez inca ce simt cu privire la viitorul apropiat.
Sper ca nu v-am plictisit degeaba si v-a venit si voua somnu ca e tarziu, trebe sa dormiti ce naiba :)).
Zebwa va ureaza vise amestecate. Pace (păci)
Stateam cu vecina M. afara in spatele blocului si ne aminteam cat stres si cata nerabdare am putut avea cu bacul asta. Stateam ca disperatele in spate (cum le zicem noi la curticica si parcarea din spatele blocului) si citeam comedia si basmul la lumina orbitoare a unui bec.(sa stiti ca am crezut ca o sa chioram de la cat de slaba era) sau ne uitam cu o seara inainte pe forumuri ca deh s-o zice ceva de subiecte. De tzeapa de dupa nu mai pomenesc ca ne-am luat-o multi cu romana sa recunoastem...
Mate ca mate, istoria ca istoria, cu ciuda ca am dat pe de langa cu raspunsurile sau cu bucurie ca am scapat de inca una...
Stiam ca vom rade uitandu-ne in spate si depananad amintiri de... cateva zile :)). Totusi inca nu s-a terminat, mai e o zi, dar sunt mai mult adormita decat stresata. Trista? Melancolica? Bucuroasa? Nu stiu cum sunt, voi afla peste cateva zile dupa ce ies din starea asta de agonie pt. ca nu realizez inca ce simt cu privire la viitorul apropiat.
Sper ca nu v-am plictisit degeaba si v-a venit si voua somnu ca e tarziu, trebe sa dormiti ce naiba :)).
Zebwa va ureaza vise amestecate. Pace (păci)
Pentru cine ma cunoaste sau nu,nu conteaza
Oke, sa incepem...
Mi se spune Zebra, sunt de unde locuiesc si am decis intr-un impuls de moment sa-mi fac un blog. De ce? Sa spunem ca nu stiu exact in momentul asta, dar sa lasam timpul sa vorbeasca de la sine.
Mi se spune Zebra, sunt de unde locuiesc si am decis intr-un impuls de moment sa-mi fac un blog. De ce? Sa spunem ca nu stiu exact in momentul asta, dar sa lasam timpul sa vorbeasca de la sine.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)