Ciclul interminabil al nevoilor

Ne gasim din nou intr-o pagina virtuala, pierduta ca un ac in carul cu fan al internetului

Nevoile stim cu totii ce sunt, ne hranim din si pentru ele cu tot soiul de experiente de baza (ex: mancat, dormit) si alte experiente ce pot veni ca o furtuna complexa de ganduri, sentimente si implicit confuzii. Am observat ca desi imi place interiorul nevazut al omului, de acesta ma feresc cel mai mult atunci cand intervine problema. Nu vreau sa vorbesc despre ego, relatii anume si alte subiecte devorate de lumea intreaga, ci de o mica revelatie personala care ar putea fi candva de ajutor cuiva.
 Lumea face prea des confuzii intre nevoile ce tin de autoconfirmare si cele strict legate de o relatie de orice gen.
Nu rar o persoana cauta sa umple un gol sau o nesiguranta primind ceea ce am dori sa fim sau sa avem din exterior. Primesti, esti extaziat/a, increzator/toare si puternic/a pentru ca ti-ai confirmat ca da, intr-adevar meriti acel CEVA, esti demn si te iubesti din nou... sau mai rau, nici nu stiai ca-l meriti, apoi te miri ca s-a intamplat ceva atat de frumos si totusi faci greseala de a te subaprecia (nu meritam asta), dar bineinteles nu refuzi sentimentele pozitive de mai sus.
Ce faci cand golul revine, paharul din nou se goleste deoarece ai consumat toata licoarea aceea magica? 
Disperi evident, din nou devi nesigur/a, cauti din nou acea confirmare continua undeva in exteriorul tau. Pana nu o gasesti nu ai liniste, nu poti face nimic pentru a te ajuta sa te ridici si sa o simti cu adevarat, nu doar sa spui vorbe in vant ca esti ceea ce nici tu nu crezi ca ai fi.
Solutia ce am gasit-o evident e un cliseu si e prea simplu ca sa fie adevarul adevarat pentu prea multa lume.
1. Pune-ti intrebari despre tine si situatia in cauza. Doar tu stii daca esti multumit cu tine, ce si cum te afecteaza ce se intampla si crede-ma pe cuvant... DE CE? este mereu intrebarea de baza. Poti afla raspunsuri nebanuite atunci cand ai curajul necesar.
2. Accepta-te, iubeste-te asa cum esti si nimeni... dar NIMENI nu te va cunoaste si valorifica la fel cum poti tu.

Nevoi ce tin strict de o relatie din punctul meu de vedere sunt acelea in care te interesezi de cealalta persoana, sa intelegi, sa vorbiti, sa va ajutati, dar in care nu iti pui baza de a te aprecia sau subaprecia in functie de diverse schimbari ce apar intre voi. In schimb o relatie poate avea puterea sa scoata la suprafata aspecte ale tale pe care tu le refuzi sau nu le cunosti, totul depinde de atitudinea si simtirile tale raportate la "cauzele-intamplari" si dinamism.


E greu sa le separam, dar e si mai greu cand nu le separam si ne autodistrugem.

Haos cu ganduri de scurtmetraj

Suflete ratacite se cauta reciproc intr-o lume haotica
Invizibilul se intrepatrunde cu o aura hipnotica...

Cauti si gasesti sau cauti si eviti sa gasesti... nu caut, deci nu am nimic de gasit ar spune unii. Ce faci insa cand esti tu cel gasit in ciuda faptului ca nu ai cautat?
Timp doar se pierde, nu se si castiga (expresia: "Am mai castigat niste timp...").Indiferent de impresia pe care o ai, timpul trece la fel si nu se schimba dupa un plan individual.
As spune ca ratiunea si sentimentele s-ar putea completa reciproc... dar deseori vin pe rand si nu la pachet bineinteles... nu o mai blama pe una cand ai avut`o pe cealalta pentru ca nu te ajuta cu nimic. Mai bine savureaza experienta deoarece oricand una poate fi incalcata de legile celeilalte fara a te putea impotrivi suficient.
Crede in ceva, ceva ce te motiveaza zilnic sa fi cum vrei sa fi, sa ai incredere in viata ce`o detii si sa iesi mereu la liman din orice situatie. Totul poate fi privit din 2 unghiuri : pozitiv sau negativ, doar de tine depinde partea pe care alegi sa o vezi.

Punct.

Implinire din... nimic

ar crede multi oameni, daca as spune ca seara asta am ajuns sa ma simt implinita doar bucurandu`ma de detalii marunte, simple si frumoase. O chemare de niciunde s-a facut sufletului meu si am pasit in acelasi loc in care pasesc aproape zilnic de cand m`am nascut. Am ascultat linistea si sunetul pasilor mei crasnind pe zapada, mi`am facut curaj si m`am sprijinit ghemuita intr`o mana timp de cateva minute.


Un cer senin eclipsat din pacate de lumini artificiale, o luna plina pe langa care se plimbau aburi in culori usor observabile si cateva stele maricele ce ieseau in evidenta m`au facut sa nu`mi pot lua privirea de la ele pret de cateva minute, cat m`am ambitionat sa le urmaresc splendoarea.
Copaci si tufe uscate adormite de gheata, ingropate in mormane de zapada adunate de om, dar si o intindere neatinsa, si`au facut timid curajul sa`mi ceara atentia dupa atatia ani de zile. Pentru prima data am observat cat au crescut din copilarie, ca au mai disparut vreo doi si ca cel in care ne cocotam de zori a fost taiat si renascut. E trist, avand in vedere ca l`am cautat minute pana sa realizez acest lucru.
Frigul parca a disparut, zapada pare blanda acum ca am privit-o mai cu atentie, dar e blanda cu cine merita.
Pana si golul mai putin observabil din tufele in care am cazut la bedminton de data asta l-am admirat si am zambit amintindu`mi de dulcea mea "casa" din copilarie.

Nu pot intelege un lucru... cu ce pret am renuntat eu la aceasta implinire pentru un mediu care practic m`a sufocat cand l`am patruns, dar il numesc acasa...? De ce am uitat sa fiu recunoscatoare din suflet pentru cele mai frumoase momente din viata mea, dar si pentru cele dureroase? De ce uit sa fiu recunoscatoare si acestor "insignificante" vietuitoare?

Poate pentru multi va parea absurd, dar astazi m`am simtit implinita prin simplul fapt ca am redescoperit cu sufletul splenodoarea a jumatate din viata mea.

2012 vrea sa scriu din nou :))

Salutari din spatiu .
Cum care spatiu? Cel care va inconjoara bineinteles, deci cum e spatiul asa va fi si salutul meu pentru voi.


La multi ani pt 2012! Sa fie un an mai bun si mai nebun decat restul ca doar e cu renume,nu? Va doresc toate cele bune din lumea mea paralela :).

Introducerea ca introducerea, dar sa vedem cum se va incheia acest post avand in vedere ca nu am plecat de la o idee fixa.

Haideti totusi astazi sa va povestesc o reactie in interiorul meu cand am citit   http://vampy.repetent.ro/2012/01/20/din-partea-unei-femei-pentru-tine-drag-barbat/ .

Nu sunt o feminista convinsa ca sa pun accentul pe deschisul usii de exemplu, dar nici sa mi-o iei tu in fata ca namila apoi sa o lasi sa mi se tranteasca in fata nu mi`ar placea...
Mai degraba m-as numi un suflet de copil in minte si corp de femeie. Ce inseamna asta? Iubesc sa ma prostesc, dar doar alaturi de persoane in care ma incred. As fugi de responsabilitati calare pe-un melc cu racheta incorporata, dar stau sa infrunt macar jumatate din ele pentru ca trebuie. Am corpul unei femei normale, dar evit tocurile si lucrurile superfeminine. etc.

Revenind la articol, il iubesc... stiti de ce? Nu cred.... Pe langa amuzamentul gandului unui potential cititor de sex masculin gen: "IN SFARSIT RECUNOASTE O FEMEIE ACESTE LUCRURI !!!" ma regasesc in el deoarece traiesc in aceeasi societate cu scriitoarea articolului si pentru ca la urma urmei cu totii avem un suflet care asteapta sa fie iubit.

Ce am invatat in ultimul an din viata mea? Ne dorim sa fim iubiti, ne dorim sa iubim, dar ne este teama cand fapta se concretizeaza. Am observat aceste mici mari evolutii in jurul meu si e ca si cum Dumnezeu sa ma ierte acum pentru ce voi spune dar... parca ne`am intors pe vremea lui Adam si Eva. Iubirea = marul, il vrem, nu-l atingem pentru ca ne e teama de urmari. Teama de iubire de unde vine defapt? Din experientele trecute si prezenta societate in general. OK, iei marul, l`ai luat de atatea ori si s`a`ntamplat sa fi pedepsit. Tu ce faci? Cu ce credinta ramai in cele din urma? La urma urmei cred ca Dumnezeu chiar isi doreste sa luam acest mar pentru a invata sa facem diferenta dintre iubirea interzisa, bolnava si iubirea sanatoasa cand o vom intalni.
Nu, nu cred in crai si zane, nici in oameni perfecti unii pentru altii, dar cred in motivele si scopul pentru care trecem prin diverse intamplari in aceasta viata.

Eu una am trecut prin ultimul an destul de greu, dar cu un bagaj in plus de hrana pentru drumul lung pe care-l mai am de parcurs. Nu e delicioasa, dar va tine de foame, am si niste seminte din urma carora voi semana ceva bun sau rau, cine stie? Macar voi incerca sa le dau viata si sa le tratez... asa cum am invatat pana acum. Da-ti-va si voua sansa sa va redescoperiti prin ce veti semana de astazi inainte si sa nu uitati: Nu gustul conteaza, cat asimilarile cu care te alegi pentru a pasi puternic inainte.

O perioada roditoare va doresc pana la urmatoarea postare!
*Watch me leave*