ar crede multi oameni, daca as spune ca seara asta am ajuns sa ma simt implinita doar bucurandu`ma de detalii marunte, simple si frumoase. O chemare de niciunde s-a facut sufletului meu si am pasit in acelasi loc in care pasesc aproape zilnic de cand m`am nascut. Am ascultat linistea si sunetul pasilor mei crasnind pe zapada, mi`am facut curaj si m`am sprijinit ghemuita intr`o mana timp de cateva minute.
Un cer senin eclipsat din pacate de lumini artificiale, o luna plina pe langa care se plimbau aburi in culori usor observabile si cateva stele maricele ce ieseau in evidenta m`au facut sa nu`mi pot lua privirea de la ele pret de cateva minute, cat m`am ambitionat sa le urmaresc splendoarea.
Copaci si tufe uscate adormite de gheata, ingropate in mormane de zapada adunate de om, dar si o intindere neatinsa, si`au facut timid curajul sa`mi ceara atentia dupa atatia ani de zile. Pentru prima data am observat cat au crescut din copilarie, ca au mai disparut vreo doi si ca cel in care ne cocotam de zori a fost taiat si renascut. E trist, avand in vedere ca l`am cautat minute pana sa realizez acest lucru.
Frigul parca a disparut, zapada pare blanda acum ca am privit-o mai cu atentie, dar e blanda cu cine merita.
Pana si golul mai putin observabil din tufele in care am cazut la bedminton de data asta l-am admirat si am zambit amintindu`mi de dulcea mea "casa" din copilarie.
Nu pot intelege un lucru... cu ce pret am renuntat eu la aceasta implinire pentru un mediu care practic m`a sufocat cand l`am patruns, dar il numesc acasa...? De ce am uitat sa fiu recunoscatoare din suflet pentru cele mai frumoase momente din viata mea, dar si pentru cele dureroase? De ce uit sa fiu recunoscatoare si acestor "insignificante" vietuitoare?
Poate pentru multi va parea absurd, dar astazi m`am simtit implinita prin simplul fapt ca am redescoperit cu sufletul splenodoarea a jumatate din viata mea.
