De câte ori ţi-ai dorit să faci ceva ce depăşeşte limitele propriilor principii? Dorinţa de a experimenta ceva diferit şi nonconformist a avut-o oricine măcar pentru câteva momente.
De câte ori ţi-ai impus că lucrurile trebuie să aibă un demers anume pentru ca tu să poţi participa de bună voie la realizarea lor? Adică ai avut acea teamă că dacă deviază cursul normal/ aşteptat de tine vei pierde controlul, nu şti nici măcar cum ai putea reacţiona în acele situaţii.
De câte ori ai vrut să-ţi eliberezi cuvintele fără judecată? Ai simţit nevoia să te manifeşti 100% original şi sincer, dar societatea şi experienţele din trecut te îndeamnă încontinuu să te cenzurezi? În loc de o figură frumoasă şi expresivă afişezi un SEC dreptunghi negru din care fiecare întelege... nimic sau mai rău... doar ce vrea.
De ce am impresia că în fiecare zi, de când suntem mici, suntem constrânşi să facem ceva ce ne impune o persoană? Un singur gest...orice mică mişcare poate fi controlată de cei din jurul tău atunci când nu înţelegi mediul în care trăieşti sau nu şti ce să faci. Neştiutor fiind eşti al naibii de fericit că primeşti ajutor pentru ca în cele din urmă să te formezi după tiparul învăţat, impus, dar care l-ai acceptat fără a şti ce urmează. Ce a urmat în cazul meu? (poate şi al altora)... Un mecanism asemănător unui robot care joacă dupa reguli vechi, dar cu o conştiinţă diferită. Aceste reguli nu de multe ori m-au făcut să ruginesc, piuliţele din minte să-mi scârţâie, iar acţiunile să-mi devină sacadate şi incerte. Din acestea rezultă încremenire în anumite situaţii mai deosebite şi adaptare perfectă la monotonie & co. Când încerc să fiu eu însămi de cele mai multe ori roboţii din jur nu prea răspund cum aş fi sperat sau mai rău, nu reacţionează deloc. Motivul? Societatea produce wanna-be-boss, dar care sunt defapt sclavi.
Concluzia: Suntem sclavii propriei noastre şefii.
Pace!
PS: Totul e să-ţi găseşti propriul echilibru, oricare ar fi acesta.
