2 in 1

Consider că starea duală în acelaşi timp pe care o am din când în când e o artă al naibii de enervantă. Momentan sunt happy şi am o barieră de care mă tot lovesc cu capul, drace ia-o :)). E amestecătura aceea ciudată dintre ce ai vrea să faci şi starea fizică sau psihică ce nu te lasă.

În momentul de faţă îmi simt creierul hiperactiv dându-se în stânga şi în dreapta încercând să iasă pe urechi pt că nu-i dau voie să se exteriorizeze... nu e un sentiment chiar plăcut, dar dacă am face tot ce ne taie capul am apuca-o pe căi greşite/necunoscute sau altă descriere pe care o vreţi voi. Un lucru e sigur... în curând va obosi şi va trece în cealaltă extremă... aşa se întâmplă tuturor la un moment dat... pot să jur că ştiţi la ce mă refer, măcar câţiva să fi trecut prin stări de genul.

Soluţia? Presupun că ar trebui să dăm drumul stării pozitive în ce mod vrem ca apoi să nu avem de suferit mai târziu... de preferat ar fi să nu produceţi pagube de orice natură.

Păci!

Proud of the past, terrified of the future

Mă uit la numărul de ani adunaţi în spatele meu şi realzez că adolescenţa a fost punctul de vârf al meu până în prezent...mă refer la intervalul 13-17 ani în special.
Am experimentat aproape toate stilurile vestimentare şi muzicale, le-am combinat tipic mie fără să-mi pese de gura lumii (recunosc,sunt unele horror, dar e amuzant să mi le amintesc pt. că totuşi eram la început), cu toate acestea pot să mă laud zicând că am fost un copil cuminte şi cu suficientă libertate (am părinţi grozavi). Probabil cei ce nu m-au cunoscut au bănuit altceva tocmai din cauza hainelor...asta e, nu mi-a păsat atunci, acum nici atât. Sunt mândră că am aterizat de pe vreo navă extraterestră şi că totuşi am învăţat să trăiesc cu picioarele pe pământ... datorită modului în care m-au crescut ai mei şi prietenelor din copilărie care au fost diferite de restul lumii de asemenea şi si-au păstrat esenţa de raritate.

Stau şi-mi imaginez cum ar fi generaţiile viitoare, că prezentul îl vedem cu toţii şi probabil prea mulţi au discutat despre asta de s-au săturat... Mie îmi dă fiori oarecum gândul că într-o bună zi voi fi şi eu părinte pentru că dacă nu vor fi luaţi copiii şi îmbunătăţiţi de extratereştri cât de curând... vom regresa mult mai mult. Bineînţeles nefiind specialistă în domeniu nu pot vorbi prea serios despre asta sincer pt. că viitorul a fost mereu cum trebuie să fie...imprevizibil.

În ziua de azi majoritatea fetelor ori sunt fufe ori dornice de senzaţii tari (sau 2 in 1 acum cu ceva în plus iar şi iar), iar pe lângă zidul fictiv dintre aparenţe şi adevăr au mai construit unul între timp, machiajul excesiv care practic în miez de noapte e în stare să te facă să sari de la geam...
De multe ori băieţii sunt aceia din neandertal care nu-şi uită tradiţiile...

Să nu uit totuşi să felicit persoanele care sunt o laudă pt. Terra în caz de invazie şi să le spun că muuuuuuulţi ne punem bazele în ele.

În viitorul prezent înrăutăţit prevăd:
# întuneric general să nu ne mai speriem unii de alţii doar după aparenţe stupide
# ploi generale, dacă ne inundă şi se găseste noroi ici-colo ar fi bătaie pe el că fetele trebuie să-şi pună tencuiala zilnică pe faţă
# război general dacă mai există supravieţuitori prea proşti; nu spun că cei deştepţi l-ar începe (ei redecorează planeta şi o zbârlesc până la chelie...8-|)
# în general nicio îmbunătăţire

În cel îmbunătăţit:
# extratereştri generali cu stabilizatoare şi ajutoare pt. mintea umană (preferabil nedureroase)
# Adam şi Eva reloaded - modelul fără păcate şi mere
# deşteptare generală ca din senin a oamenilor - repararea porcăriilor din prezent
#

Gata discursul că mi-a obosit creieraşul şi nu vreau să exagerez cu subiectul mai mult decât am făcut-o deja...
Păci!

wow ce rapizi aţi fost dragilor :)) nicio oră...vă iubesc ;;)

I. Vorbele unui vis înţelept

Fată de aramă şezi cuminte în dreapta alaiului vieţii

Lasă-ţi sufletul să cadă peste vălul tinereţii

Capul şi gândurile aşează-le în poala-mi îmbatrânită.

De atat amar de vreme te-am ascuns în mine...

Ţi-am călăuzit paşii de fecioară cu propria-ţi minte.

Ca să pluteşti în nopţile plumburii, pe timp de zi să răzbeşti

Am descusut iţele temerilor tale, am alungat vremuri

Şi te-am îndepărtat de veniul amintirilor ce îmbătrâneau.

Închide-ţi porţile, lasă doar ploaia blândă să se aştearnă din amurg

Pe roadele vieţii de acum şi vântul să le mângâie plăpând.

Simte-mi mireasma de linişte ce te învăluie o dată cu tăcerea nopţii,

Pleoapele or să-ţi cadă greu în mâinile sorţii.

Nebunia şi visele = ?

Bună dimineaţa/ ziua/ seara (sau noapte bună dacă aveţi planuri de zâzâială la comp)!
După cum puteţi observa încerc să învăţ tastatura cu litere româneşti, deci scriu de 2 ori mai greu.

Weekendul acesta am primit un hug attack de la Inspiraţia Divină şi am scris prima poezie după un an de zile (da, chiar plănuiam să mă las pe veci, dar mi-a dat cu virgulă şi nu în favoarea voinţei mele). Vedeţi voi tineri feciori şi fecioare cu numirea greşită care tocmai am făcut-o pt. voi, am descoperit că uneori soluţia la problemele cele mai adânci (vai perverşilor nu vă gândiţi la prosti) e să te gândeşti că ai vorbi cu o a doua persoană a ta. DAAAAR NU CU VOCE TARE! După mai daţi vina pe mine că tre să mergeţi la psiholog sau ajungeţi la nebuni...Doamne fereşte!
Eu am găsit această a doua persoană- visele care le am (ori în timpul nopţii, ori cu sensul de dorinţe, ţeluri, norişori sau cum vreţi sa le spuneţi).
Nu ştiu de unde mi-a venit ideea, nu ştiu dacă e normală sau într-adevăr eu sunt cea care trebuie să se cazeze la un hotel de lux pe nume ospiciu, dar pe mine mă ajută. Bun... am început punându-mi anumite întrebări gen: Ce mi-ar spune visele? Ce m-ar sfătui? Dacă le-aş evita în continuare cum m-ar înfrunta? etc. tocmai pt. că ele sunt opusul meu de cele mai multe ori şi poate chiar o fi o latură ascunsă a fiecăruia dintre noi în ele.
Aşa am început să scriu poezia care sper că pe viitor o voi continua ca o poveste, o experienţă de cunoaştere a sinelui...sper doar să nu mai fac vreun accident cu inspiraţia şi s-o bag din nou la reanimare săraca.

Totuşi un mic avertisment dacă vreti să faceţi ca mine (ce fericită aş fi să nu vorbesc de una singură şi să mă luaţi în serios purecii mei drăgălaşi şi zbârliţi) asiguraţi-vă că vă asumaţi toată responsabilitatea pentru adevăratele voastre dorinţe, orice fel de gânduri şi că vreţi cu adevărat să le înfruntaţi sau chiar să le schimbaţi.
Vă zic asta pt. că eu am fugit de ele tocmai pt. că îmi era teamă de ce gânduri stricate depzitez în tăiţeii din cutia craniană. Dar acum le înfrunt, încerc să le accept, poate chiar să le depăşesc... şi chiar înţeleg mai bine unele acţiuni ce le fac în prezent.

Îmi pare rău că postul nu a fost mai amuzant,dar nu era acesta scopul de data asta. Şi nu,nu sunt nicio specialistă, dar pot să zic că fiecare poate fi specialistul său exact în ce domeniu îşi doreşte.
Dacă vreţi să postez poezia aştept 3 bifări la oricare din căsuţele de mai jos şi am s-o lipesc cu lipici scump sa nu se ştearga,oke?

Merci dacă v-aţi pierdut minutele din viaţă citind ce scrie o nebună care poate uneori habar n-are ce vorbeşte,dar ea încearcă. ;) Păstraţi-vă rotofei că de mâine începe o altă saptămână şi vă trebuie energie :)).
Păci cu doo degete în sus şi tri jos.

:)

Buna sa va fie inima si mintea si mai si..
Revin cu un post la fel de "interesant" ca si celelalte...sau poate mai bun :))-imi place sa ma mint singura.

De ceva timp (saptamani) ma ofilesc incet observand ca prea multe se schimba in ultimul hal... da, eu zic asta pt. ca de obicei sunt persoana aia pasiva ce ori isi vede de treaba ei, ori sta si observa ce se intampla prin jurul sau.
O data cu faculta au inceput sa zboare toate: timpul, oamenii (dau si ei de oxigen nou si cred ca le cresc aripi- si eu am crezut ca va fi la fel de fain,dar nu), vorbele... frunzele, copacii (aia inca nu, dar urmeaza)...etc.
Azi am avut o "revelatie"... timpul de cand a inceput faculta, impartit pe zile s-ar cataloga astfel pt. mine: 1. zile care nu mai vreau sa treaca; 2. zile pe care le-as putea ocoli; 3. zile care ma mananca de vie. Toate astea sunt determinate de persoanele din jur si de tot felul de actiuni bata-le cucu`.
Sa le luam pe rand...

1. Zile care nu mai vreau sa treaca. Acestea sunt cele mai rare, de obicei in care apuc in sfarsit sa ma revad cu cel putin un prieten, sa facem pe porumbeii -sa zburam deasupra celorlalti noi facandu-ne treburile unde si cum vrem fara sa ne pese :)). Nu prea tine de faptul ca nu merg la faculta in ziua aia... ci de faptul ca nu am de facut nimic legat de ea :))- sau ca nu sunt din nou obosita doar la gandul ca urmeaza sa ma inghesui intr-un mediu unde nu ma simt prea grozav.

2. Zile pe care le-as putea ocoli. Zilele in care prefer sa am creierul gol si sa nu ma gandesc la cate muste am vazut, la cate ciocuri ce miscau fara sunet m-am uitat in gol, cate coate am dat sa-mi fac loc pe strada, etc. Da, din pacate acestea sunt zilele pierdute de multe ori degeaba intrebandu-ma ce drac de rost au :). Si mai rau e ca sunt cele mai dese pt. ca se inmultesc zilele fara vreun prieten adevarat sau o vorba care sa zici ca merita pe langa tine.

3. Zilele care ma mananca de vie. Cele horror...ca azi... cu sunete de fantome prin amfiteatru in timpul cursului- din vina vantului- :)))- glumesc, era funny pana sa nu imi amintesc ca-mi vine sa adorm din cauza profului. Zilele astea-s stres, de obicei is cele mai lungi, alea in care iti amintesti cate ai de facut sau ca esti in pom cu prea multe chestii si nu sti incotro sa fugi. De obicei atunci realizez ca nu stiu cum sa-mi impart timpul si de aia trec de la o extrema la alta cu programul asta haotic. Pentru mine inseamna si destule dezamagiri si pareri de rau fata de ceea ce ma inconjoara, maybe that`s why I don`t fit. Dar nu conteaza, ma descurc atata timp cat nu-mi fac din neuroni artificii in creier si iese fumul pe nari...

Daca si la voi se incadreaza zilele in categoriile astea (nu neaparat cu descrierile), ma bucur ca v`am facut sa dati din coditza si sa fiti de acord cu mine- in cazul asta puteti si voi sa bifati una din casetutele de mai jos sa stiu ca n-a fost degeaba scris postul :)). Daca nu, nu conteaza...nu pt mine, dar poate nici ce am scris nu conteaza pt voi so...am fi chit.

Păci! Sa mancati bine, ca de trait ne-a rezolvat Basescutza ;)