Cine face pe cine? A face are o putere imensa, deci fiecare o intelege si o foloseste cum vrea.
"Ce faci?" "Bine." Pai bine, dar de ce nu spui ce inseamna acel bine pentru tine? Ah, da... te limitezi crezand ca nimanui nu ii pasa cu adevarat cum o duci sau te minti ca mai este timp pentru a dezvolta asta pe parcursul discutiei. Ghici ce? De obicei fiecare prefera sa discute despre el insusi, tristul adevar.
Imi place sa privesc limitarea ca o cale usoara de a aborda lucrurile pentru fiecare dintre noi in parte. Este mai usor pentru celalalt sa nu isi bata capul cu tine, pentru tine este mai usor ca nu trebuie sa dai explicatii nimanui. Corect! Usor nu e neaparat rau, cum nici greu nu este. Esenta acestor doua atribute "usor", "greu" se afla in interiorul individului ca si cale aleasa de a trai experienta prin prisma deciziilor sale.
De ce sa fie greu cand poate fi usor? De ce vice versa? Pentru ca uneori ai nevoie ca lucrurile complicate sa le dezvolti intr-o maniera simplista, iar lucrurile simple isi cer dreptul de a fi privite mai in amanunt.
Din fericire sau din pacate pentru unii intelegerea o primim prinvind situatia de ansamblu in primul rand, apoi patrunzand treptat in straturile mai profunde sau detalii.
Haideti sa ne jucam putin cu autolimitarea.
1. Pune-ti singur piedici in drum caci astfel ii vei ajuta si pe ceilalti la randul lor sa le intareasca.
2. Nu te gandesti la limitele tale, se gandesc altii poate sau nimeni.
3. Nu o accepti si incerci sa o confrunti de fiecare data? Nu te accepti pe tine insuti in primul rand.
4. O accepti? Felicitari, te-ai acceptat, dar nu te lasa tras in drama limitarilor.
Situatia 1:
"Eu nu sunt capabil sa fac aia, dar nici aia.. mai bine spus, eu nu sunt capabil sa fac ceva bun!"
Automat iti creezi o vulnerabilitate exterioara prin teama de a incerca sau prin a avea curajul de a visa la putin mai mult. Oamenii vad acest lucru, unii incearca sa te ridice, altii sa profite de pe urma slabiciunilor tale tocmai pentru ca nu stii sa le contracarezi pe masura. De aici porneste zidul social pe care il creezi intre tine si persoanele din jur, oportunitati interesante sau pur si simplu experiente de moment care ar merita traite. Caramida cu caramida, limitare peste limitare, se creaza un scut de autoaparare impotriva oricarui inconvenient care te-ar pune intr-o pozitie nefavorabila si te-ar descuraja mai mult. Nu stii, nu incerci, nu FACI.
Intrebarea in acest caz ar fi: MERITA? Merita sa iti pui singur catusele la maini si sa te trimiti intr-o inchisoare interioara pe o perioada nedeterminata de timp?
Evident, un raspuns normal ar fi: Nu...
Ce ar fi de facut? Incearca, ti se dau sigur oportunitati de a cunoaste cel putin o persoana alaturi de care sa iti poti accepta intr-un mod pasnic si neabuziv limitarile si poate chiar sa le depasesti.
Situatia 2:
"Nu-mi pasa ce simt referitor la asta, trebuie sa traiesc fiecare clipa la maxim, viata-i scurta, ce plm?!"
As prefera sa spun despre aceste persoane ca le place sa traiasca la marginea prapastiei in diversele situatii din viata lor. De unde ar putea veni nepasarea privind posibilele consecinte? O parere personala ar fi faptul ca nu stiu pentru ce ar putea trai, viata pentru ei are un rost vid, e totul pe senzatie pentru ca altfel nu simti ca traiesti. Pai bine, nu simti ca traiesti... dar cum este sa simti ca mori putin in interior din cauza experientelor in care te bagi? Va zic din proprie experienta, te pierzi. Sa simti ceva ca fiind parte din tine este mai bine decat sa nu te mai simti deloc si sa te pierzi cu totul. Acestea sunt persoanele care nu se limiteaza, si FAC prea mult raportat la cat au nevoie cu adevarat.
Intrebarea ar fi: De ce sa nu mai stii cine esti cand poti fi perfect constient de asta?
Raspunsul e diferit pentru multi... unora le e frica sa isi accepte determinarile din spatele actiunilor orbesti, altora nu le pasa de valoarea lor, etc.
Ce ar fi de facut? Pai eu personal nu te consider cu adevarat curajos, decat nebun sau orb. Cauta-ti cauzele disperarii in care te-ai bagat si raspunde-ti sincer la ceea ce te framanta. Apoi observa cat de intensa mai este dorinta ta de a trai experienta respectiva si actioneaza in consecinta cu ceea ce simti.
Situatia 3:
"Ok stiu, nu pot face asta, dar acest lucru este inacceptabil! Am un standard de mentinut, nu pot fi slab!"
Da, ai un standard personal si social, felicitari! Not. Standardele se schimba, dar tie nu-ti permiti sa te schimbi tocmai pentru ca te-ai fixat pe un portret care a reprezentat un moment "glorios" din viata ta. Intr-un mod paradoxal te autolimitezi nelasand viata sa curga firesc. Vrei sa fi mai bun, si mai bun, cat mai bun, ca sa nu spun cel mai bun. Ma intreb cum fac fata unui esec acest gen de persoane, mai ales daca pica fix sub linia "standardului". Eu vad acesti indivizi ca neavand un plan de rezerva solid in cazul unei slabiciuni tocmai pentru ca nu au invatat sa se accepte atunci cand aveau mai mare nevoie, adica atunci cand au fost o data jos.
Ambitia este buna pana nu te strica. Am fost si printre acesti oameni, ce e drept, rar. Am avut un standard de mentinut si nu am acceptat cu usurinta posibilitatea unui esec. Standardul l-am atins insa esecul nu a intarziat sa apara pe alte planuri datorita acestei fortari nefiresti.
Intrebare: De ce sa mergi impotriva curentilor cand acestia te pot duce intr-un loc mai linistit (ferit de "frig") decat spatiul neferit din care vin?
Raspuns: Pentru ca cel puternic va avea mereu o influenta mai mare asupra celui slab, curentul are puterea de a impinge situatia, nu si lipsa acestuia.
Ce se poate face? Fi mereu pregatit pentru un esec, dar nu in mod subiectiv. Adica, pregateste-te psihic pentru posibilitatile nefavorabile, dar nu te implica emotional in ele cat sa intri in cealalta extrema. Priveste-te ca pe o alta persoana care traieste niste experiente diferite, ca pe un film ar fi ideal. Accepta ca esti om si tocmai acest joc al puterii de limitare ne face frumosi si unici.
Situatia 4:
"Da, stiu ca nu pot face acest lucru si nu ma deranjeaza tocmai pentru ca stiu sa fac altceva. Acesta sunt eu."
Cel mai frumos succes este atins de cineva care are stima de sine cat mai crescuta. Stima de sine isi are succesul in echilibrul dintre autocritica si autoapreciere (va las un link pentru a va documenta suplimentar despre stima de sine http://www.cdt-babes.ro/articole/imaginea-de-sine-stima-de-sine-si-increderea-in-sine.php ). Stima de sine se castiga prin recunoasterea fireasca a calitatilor si defectelor tale, acceptarea existentei lor, dar prin aprecierea corecta a acestora, fara a dramatiza sau "a te ridica in slavi". Aceste persoane stiu exact ce stiu, ce pot, ce simt si ce nu, ce le face bine sau rau si aleg in consecinta. Pana acum este cel mai roz caz prezentat, dar devine gri daca devine scuza pentru a ramane in zona de confort pentru timp indelungat. Farmecul acestei situatii consta tocmai in manifestarea ei sub forma experientelor traite tocmai pentru ca stii ce sa alegi sa traiesti.
Intrebare: Te cunosti. Te accepti. Este suficient pentru tine?
Raspuns: Nu, corect ar fi: Te cunosti. Te accepti. Manifesti, deci FACI.
Ce ar fi de facut? Just enjoy it and try to keep this balance.
Autolimiatea este fireasca, doar gradul importantei pe care i-l acordam face diferenta pentru fiecare dintre noi in parte.
In plus, mereu ne vom depasi cumva o limita personala, in mod constient sau nu. Conteaza intentia si ce faci cu acea experienta care a depasit-o.
P.S.: Nu luati la modul absolut ce am scris, sunt doar cateva concluzii din experienta proprie si aberatii, pentru unii interesante, la ceas de seara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu